Executivul american a aprobat vânzarea a 8 avioane de luptă F-16 către Bulgaria, pentru a întări securitatea acestui membru NATO, pe fondul războiului iniţiat de Rusia în Ucraina.
Departamentul de Stat al SUA a declarat într-un comunicat că a notificat Congresul Statelor Unite despre intenţia de a vinde Bulgariei aceste avioane de vânătoare, precum şi muniţii, contra sumei de 1,67 miliarde de dolari, transmite AFP.
Potrivit diplomaţiei SUA, vânzarea de F-16 va îmbunătăţi capacitatea Bulgariei de a face faţă ameninţărilor actuale şi viitoare, permiţând forţelor aeriene bulgare să desfăşoare în mod regulat avioane de luptă moderne în regiunea Mării Negre.
Întărirea flancului estic al Alianţei Nord-Atlantice face parte din strategia Washingtonului de a răspunde invaziei ruse în Ucraina.
Această vânzare ar putea relansa speculaţiile despre transferul în Ucraina al aeronavelor de luptă de fabricaţie sovietică pe care le deţine Bulgaria.
Pentagonul pare să respingă această pistă. Purtătorul său de cuvânt, John Kirby, întrebat despre acest subiect, a îndemnat să nu tragă astfel de concluzii.”Ar fi o interpretare greşită”, a asigurat el.
Conducerea Ucrainei le cere partenerilor săi occidentali avioane de tip Mig-29, pe care armata sa ştie să le piloteze şi care sunt deţinute de câteva ţări din Europa de Est. Un posibil transfer al unor astfel de avioane din Polonia a fost discutat la începutul lunii martie, înainte ca Statele Unite să se opună, de teamă că Rusia ar putea vedea o implicare directă prea mare a NATO în conflict.
America vinde Bulgariei avioane de luptă F-16. Vreo legătură cu MIG-uri pentru Ucraina?
Foto: Facebook MApN
ADVERTISING