SUA, Rusia și Franţa cer oprirea confruntărilor în Nagorno-Karabah. Erdogan le respinge apelul la pace

SUA, Rusia și Franţa cer oprirea confruntărilor în Nagorno-Karabah. Erdogan le respinge apelul la pace
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a respins, joi seară, apelul Statelor Unite, Rusiei şi Franţei de încetare a confruntărilor în regiunea Nagorno-Karabah, acuzând cele trei ţări că au neglijat zeci de ani conflictul dintre Armenia şi Azerbaidjan.

„Dat fiind că Statele Unite, Rusia şi Franţa au neglijat această problemă de aproape 30 de ani, este inacceptabil să se implice în eforturile de ajungere la un armistiţiu”, a declarat Recep Tayyip Erdogan, citat de agenţia de presă Reuters.

Liderul de la Ankara a afirmat că un armistiu durabil poate fi obţinut doar dacă "forţele de ocupaţie armene" se retrag din Nagorno-Karabah.

ADVERTISING

În paralel, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a anunţat că a stabilit cu Administraţia de la Ankara să coopereze pentru stabilizarea situaţiei.

Apel comun al lui Trump, Putin și Macron

Preşedinţii din Statele Unite, Rusia şi Franţa, Donald Trump, Vladimir Putin şi Emmanuel Macron, au cerut joi Armeniei şi Azerbaidjanului, într-o declaraţie comună, să înceteze confruntările militare în regiunea separatistă Nagorno-Karabah.

Comunicatul a fost transmis prin intermediul Grupului Minsk, o entitate din cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) care încearcă să rezolve conflictul separatist din Nagorno-Karabah.

ADVERTISING

Donald Trump, Vladimir Putin şi Emmanuel Macron "condamnă în cei mai puternici termeni recenta escaladare a violenţelor de-a lungul liniei de contact din Nagorno-Karabah".

"Deplângem pierderile de vieţi omeneşti şi le transmitem condoleanţe rudelor celor ucişi şi răniţi. Cerem încetarea imediată a ostilităţilor. Le cerem liderilor din Armenia şi Azerbaidjan să asume fără întârziere angajamentul de reluare a negocerilor substanţiale, cu bună-credinţă şi fără precondiţii", subliniază Donald Trump, Vladimir Putin şi Emmanuel Macron.

ADVERTISING

Zeci de morți, sute de răniți

Zeci de persoane au murit, iar alte sute au fost rănite în urma noilor confruntări militare dintre Armenia şi Azerbaidjan, izbucnite duminică.

Regiunea Nagorno-Karabah, o enclavă a etnicilor armeni, s-a desprins de Azerbaidjan în anii 1990, într-un conflict soldat cu circa 30.000 de morţi.

Administraţia Vladimir Putin a cerut, marţi, Turciei să nu mai încurajeze conflictul militar în regiunea Nagorno-Karabah şi să depună eforturi pentru un armistiţiu între Armenia şi Azerbaidjan.

"Îndemnăm toate ţările, mai ales parteneri precum Turcia, să facă tot posibilul pentru a se ajunge la un armistiţiu şi la soluţionarea pe cale paşnică a conflictului", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Franţa şi Turcia se acuză reciproc de alimentarea conflictului dintre Armenia şi Azerbaidjan pentru controlul asupra regiunii separatiste Nagorno-Karabah. După ce preşedintele Recep Tayyip Erdogan a anunţat susţinerea Azerbaidjanului, ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, a subliniat că Turcia va face "ce este necesar" dacă Guvernul azer va solicita ajutor.

Cavasoglu a avertizat că solidaritatea Franţei cu Armenia echivalează cu susţinerea ocupaţiei armene în Azerbaidjan. Luptele se vor încheia dacă forţele armene "se retrag de pe teritoriul nostru", a afirmat, la rândul său, preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, mulţumind Turciei pentru susţinere.

În replică, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, s-a declarat preocupat de "mesajele beligerante" ale Turciei. Această atitudine "elimină practic orice inhibiţie a Azerbaidjanului în recucerirea regiunii Nagorno-Karabah. Iar noi nu acceptăm aşa ceva", a declarat Macron.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇