SUA nu vor să trimită Ucrainei sisteme de artilerie avansate, Kievul e nemulțumit

SUA nu vor să trimită Ucrainei sisteme de artilerie avansate, Kievul e nemulțumit
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele SUA, Joseph Biden, a anunţat luni că nu intenţionează să trimită Ucrainei sisteme de artilerie care pot fi utilizate pentru atacuri pe teritoriul Rusiei.

„Nu intenţionăm să furnizăm Ucrainei sisteme de rachete care pot atinge teritoriul Rusiei”, a declarat preşedintele Joseph Biden, citat de agenţia Reuters.

Administraţia de la Kiev a avertizat că în acest caz victoria este "improbabilă" și cere Statelor Unite Sisteme de rachete cu lansatoare multiple (MLRS), care au rază de acţiune de aproximativ 300 de kilometri.

ADVERTISING

"Este improbabilă o victorie militară împotriva Rusiei, dacă Washingtonul nu furnizează sisteme de artilerie avansate”, a reacţionat Aleksei Arestovici, consilier al preşedintelui Volodimir Zelenski.

Ziua 96 de război în Ucraina - desfăşurarea evenimentelor

"Aceste arme sunt esenţiale pentru destinul Ucrainei şi pentru independenţa naţiunii", a argumentat oficialul ucrainean, subliniind că şi un număr mic de sisteme de armament de acest fel ar modifica situaţia conflictului.

"Fără aceste sisteme, probabil vom putea stabiliza totuşi linia frontului, dar am pierde luptele la Herson, Lugansk, Doneţk şi în zone din Zaporojie", a subliniat Aleksei Arestovici, citat de CNN.

ADVERTISING

Statele occidentale se tem că armata ucraineană ar putea utiliza sistemele avansate de artilerie pentru a ataca obiective de pe teritoriul Rusiei, ceea ce riscă să amplifice conflictul.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇