Statele Unite sunt gata să înăsprească sancțiunile împotriva Rusiei, după atacul aerian fără precedent lansat de Moscova asupra Ucrainei în noaptea de sâmbătă spre duminică, soldat cu cel puțin cinci morți și avarii majore, inclusiv la clădirea guvernului ucrainean din centrul Kievului.
Mesajul a fost dat, duminică, atât de președintele Donald Trump, cât și de ministrul american al finanțelor, Scott Bessent, relatează AFP.
Întrebat de un jurnalist la Casa Albă dacă este pregătit să treacă la o nouă etapă de sancțiuni, președintele american Donald Trump a răspuns: „Da, sunt!”, semnalând o schimbare de ton față de pozițiile ezitante sau chiar reconciliante din ultima vreme.
În paralel, ministrul american al finanțelor, Scott Bessent, a declarat într-un interviu la NBC că Washingtonul este „pregătit să crească presiunea asupra Rusiei” și a cerut Uniunii Europene să acționeze la fel.
„Dacă SUA și UE pot să se pună de acord asupra mai multor sancțiuni, asupra taxelor vamale împotriva țărilor care cumpără petrol rusesc, economia rusă se va prăbuși. Și aceasta îl va aduce pe președintele Putin la masa negocierilor”, a subliniat Bessent.
Recent, și Trump a amenințat că va lua măsuri împotriva țărilor care cumpără hidrocarburi de la Rusia, subminând astfel finanțarea efortului de război al Moscovei. India a fost deja vizată de suprataxe vamale importante, iar liderul american s-a declarat „foarte nemulțumit” de faptul că numeroase state europene continuă să achiziționeze petrol rusesc.
Atacul rusesc din noaptea de sâmbătă spre duminică a fost cel mai mare de la începutul invaziei în 2022. Moscova a lansat asupra Ucrainei nu mai puțin de 805 drone Shahed și 13 rachete, dintre care 751 au fost doborâte de apărarea ucraineană. Ținte civile și infrastructură critică au fost lovite în mai multe regiuni.
Capitala Kiev a fost puternic afectată: resturile de drone au provocat un incendiu pe acoperișul clădirii guvernului, premierul Iulia Svîrîdenko confirmând pentru prima dată pagube directe asupra instituției. În districtele Svyatoshinsky și Darnytskyi, blocuri rezidențiale au fost distruse parțial, incendiile soldându-se cu cel puțin patru morți, printre care un nou-născut, și 44 de răniți.
Primarul Vitali Klitciko a acuzat Rusia că a lovit „deliberat” civili., a implicat 810 drone și 13 rachete, dintre care 747 drone și patru rachete au fost interceptate, potrivit forțelor aeriene ucrainene.