Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, după reuniunea Coaliţiei de Voinţă, că trebuie să se menţină presiunea asupra Rusiei, deoarece aceasta continuă să demonstreze că nu doreşte pacea şi înţelege doar limbajul forţei, iar România susţine adoptarea de sancţiuni suplimentare.
„Apreciez eforturile depuse şi progresele realizate în ceea ce priveşte acordarea de garanţii solide de securitate pentru Ucraina. Unitatea şi coordonarea transatlantică reprezintă forţa noastră în faţa Rusiei. Salutăm participarea reprezentanţilor SUA la reuniunea noastră. Implicarea SUA rămâne crucială în toate aspectele eforturilor noastre comune de a ajunge la un armistiţiu şi la o pace durabilă în Ucraina”, a transmis preşedintele într-un mesaj pe platforma X.
Nicuşor Dan mai afirmă că "trebuie să menţinem presiunea asupra Rusiei, deoarece aceasta continuă să demonstreze că nu doreşte pacea".
"Din păcate, ea înţelege doar limbajul forţei şi trebuie să acţionăm în consecinţă. România susţine adoptarea de sancţiuni suplimentare", a afirmat preşedintele.
Nicuşor Dan a mai declarat că securitatea puternică a Ucrainei şi consolidarea în continuare a poziţiei NATO pe flancul estic şi la Marea Neagră merg mână în mână.
"Sprijinul continuu pentru Republica Moldova şi calea sa democratică şi europeană este la fel de important pentru securitatea şi stabilitatea generală a regiunii noastre", a sublliniat şeful statului.
Preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul britanic Keir Starmer au co-prezidat azi, la Palatul Élysée, o nouă reuniune a „Coaliţiei de voinţă”, în prezenţa preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.
Nicușor Dan a participat la reuniune în format videoconferință.
Ultima reuniune a „coaliţiei” a avut loc pe 17 august 2025, prin videoconferinţă, când Macron, Starmer şi Zelenski au discutat alături de ceilalţi lideri despre garanţiile de securitate promise de preşedintele american Donald Trump.