STB și-a cerut insolvența: Ce urmează

STB și-a cerut insolvența: Ce urmează
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Societatea de Transport Bucureşti (STB) şi-a cerut joi insolvenţa, solicitarea fiind înregistrată joi la instanţă.

Solicitarea a fost depusă într-un proces în care STB SA figurează ca debitor, iar BMF GRUP SOLUTII INTEGRATE SRL apare în calitate de creditor.

Data înregistrării la Tribunalul Bucureşti este 6 august, materia este "faliment", iar obiectul este "cererea debitorului (art.66 alin.10 din Legea nr.85/2014)".

Dosarul a fost repartizat manual, relatează News.ro.

Articolul invocat prevede: "Cererea debitorului se va judeca de urgenţă, în termen de 10 zile, în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Prin excepţie de la prevederile art. 200 din Codul de procedură civilă, judecătorul-sindic va stabili termenul de judecată în camera de consiliu, în termen de 10 zile de la depunere, chiar dacă cererea nu îndeplineşte toate cerinţele legale şi nu sunt depuse toate documentele".

ADVERTISING

În cazul în care la data depunerii cererii debitorului se găsesc înregistrate pe rol cereri ale creditorilor, se soluţionează cererea debitorului în procedură necontencioasă, prin aceeaşi încheiere judecătorul dispunând conexarea cererilor creditorilor, care în cazul deschiderii procedurii devin declaraţii de creanţă, iar dacă se respinge cererea debitorului, se soluţionează potrivit Legii insolvenţei.

Dimensiunea problemei de la STB

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a mandatat, în 21 iulie, Adunarea Generală a Acţionarilor STB, să solicite Consiliului de Administraţie al societăţii declanşarea procedurii de insolvenţă. S-au înregistrat 39 de voturi "pentru" şi şapte abţineri.

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a precizat în şedinţă că situaţia este atât de gravă, încât poate atrage inclusiv incapacitatea de plată a Primăriei Municipiului Bucureşti.

ADVERTISING

Potrivit PMB, următorul pas era depunerea cererii la Tribunalul Bucureşti, iar procedura va fi deschisă numai printr-o decizie a judecătorului-sindic.

"Ne-a trecut glonţul pe la ureche", a spus primarul Capitalei, după votul consilierilor.

Ciucu a mai spus atunci că a cerut STB, la începutul acestui an, un plan de reformare, însă fără efecte vizibile. Dacă nu luam măsuri acum, STB ar intra în faliment, iar PMB ar fi ajuns în incapacitate de plată.

"Ca să înţelegeţi dimensiunea problemei, costul transportului în comun dintr-un singur an (2025), plus toate datoriile şi penalităţile, se ridică la 5,6 miliarde de lei. Aproape cât tot bugetul PMB. Dacă, prin absurd, ar fi trebuit să plătim totul, Bucureştiul nu mai rămânea cu nimic. Asta e singura soluţie ca să nu ne fie poprite conturile. Alternativa era să nu facem nimic. Dacă am fi amânat, ar fi fost prăpădul mult mai mare!", a adăugat primarul.

ADVERTISING

Ce înseamnă insolvența STB

Primăria Bucureşti a anunţat în iulie, după votul consilierilor locali, că insolvenţa STB nu înseamnă oprirea transportului public sau reducerea numărului de mijloace de transport. Dimpotrivă, presupune luarea unor măsuri care să asigure continuitatea.

„Unul dintre principalele obiective ale solicitării insolvenţei STB îl reprezintă chiar asigurarea continuităţii serviciului public de transport – obligaţie legală, de altfel, pentru autorităţile locale”, a explicat Ciprian Ciucu.

Oficialii primăriei au arătat că, prin procedura de insolvenţă, STB recunoaşte că nu-şi mai poate plăti datoriile către creditori şi solicită protecţie legală.

Primăria Bucureşti a anunţat după depunerea cererii de insolvenţă, judecătorul sindic numeşte un administrator judiciar, specializat în conducerea insolvenţei. Acesta prezintă un plan de reorganizare, care este aprobat de către creditorii societăţii aflate în insolvenţă.

”Acesta urmăreşte să reducă cheltuielile, să salveze societatea de la faliment şi, mai ales, să asigure plăţile creditorilor”, a precizat Primăria Bucureşti.

De ce e necesară insolvența

Procedura opreşte creşterea datoriilor, stopează avalanşa de penalităţi pe care datoriile le generează, iar conturile nu pot fi poprite.

”Vorbim despre datorii de 3 miliarde lei, dintre care 1,7 miliarde de lei către ANAF, pentru neplata contribuţiilor angajaţilor, ale cărei penalităţi se ridică, în acest moment, la circa 402 milioane de lei”, au explicat oficialii primăriei.

De asemenea, subvenţia plătită de către PMB va merge către plata salariilor angajaţilor, achiziţia de combustibil şi piese de schimb, iar pentru plata creanţelor va fi creat un cont escrow, destinat creditorilor.

”STB va trebui să verse, lunar, sumele prevăzute în schema de eşalonare a datoriilor din planul de reorganizare, alcătuit de către administratorul judiciar şi aprobat de către creditori”, a precizat Primăria Bucureşti.

"Pentru reducerea cheltuielilor STB, am solicitat ca planul de reorganizare să conţină eficientizarea traseelor STB, astfel încât acestea să nu se mai suprapună între ele sau cu traseul metroului. Linii de tramvai nu vor fi desfiinţate, atâta timp cât PMB investeşte", a punctat Ciprian Ciucu.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google