Statele Unite impun noi sancţiuni ample împotriva Iranului

Statele Unite impun noi sancţiuni ample împotriva Iranului

Statele Unite au anunţat, miercuri, noi sancţiuni ample împotriva Iranului, trecând pe o listă neagră o fundaţie controlată de liderul suprem Ayatollahul Ali Khamenei şi penalizând ceea ce Washingtonul consideră încălcarea drepturilor omului, la un an de la reprimarea unor demonstraţii anti-guvernamentale.

Sancţiunile anunţate de Departamentul Trezoreriei SUA, care îl vizează şi pe ministrul Informaţiilor din Iran, marchează cea mai recentă acţiune de consolidare a campaniei de ”presiune maximă” asupra Iranului, desfăşurată de administraţia preşedintelui Donald Trump, transmite Reuters.

ADVERTISING

Măsurile survin cu aproximativ două luni înainte ca Trump să îşi încheie mandatul după pierderea alegerilor din 3 noiembrie.

Departamentul a impus sancţiuni împotriva a ceea ce a descris drept o reţea de patronaj cheie pentru Khamenei. Instituţia a inclus pe lista neagră Bonyad Mostazafan sau Fundaţia Asupriţilor, care este controlată de Khamenei, vizând, de asemenea, 10 persoane şi 50 de entităţi asociate fundaţiei în sectoare precum energia, mineritul şi serviciile financiare.

Sancţiunile blochează orice active din SUA ale persoanelor şi entităţilor vizate şi, în general, interzic americanilor să facă afaceri cu ei.

ADVERTISING

Fundaţia caritabilă - o instituţie economică, culturală şi de asistenţă socială - a acumulat fonduri mari, în detrimentul restului economiei iraniene, şi controlează sute de companii şi proprietăţi confiscate de la Revoluţia Islamică din 1979.

”Liderul suprem al Iranului foloseşte Bonyad Mostazafan pentru a-şi răsplăti aliaţii sub pretenţia de caritate”, a afirmat secretarul Trezoreriei SUA, Steven Mnuchin, într-un comunicat.

"Statele Unite vor continua să vizeze oficiali cheie şi surse generatoare de venituri care permit represiunea continuă exercitată de regim asupra propriilor săi cetăţeni", a adăugat Mnuchin.

ADVERTISING

Trump voia să bombardeze Iranul

Trump, care a adoptat o linie dură faţă de Teheran în timpul preşedinţiei sale şi a abandonat un acord nuclear internaţional cu Iranul convenit de predecesorul său Barack Obama, a discutat săptămâna trecută despre opţiuni de atacare a principalului centru nuclear al Iranului, dar în cele din urmă a decis să nu facă acest pas, a declarat luni un oficial american.

Trump promite o ripostă ”de o mie de ori mai puternică” decât orice atac al Iranului

De asemenea, Departamentul Trezoreriei a aplicat sancţiuni împotriva ministrului iranian al Informaţiilor Mahmoud Alavi, acuzând că ministerul acestuia a avut un rol în abuzurile grave ale drepturilor omului împotriva iranienilor, inclusiv în timpul protestelor de anul trecut.

Represiunea de acum un an ar putea fi cea mai sângeroasă reprimare a protestatarilor din Iran de la revoluţia din 1979.

Preşedintele ales al SUA Joe Biden, care urmează să fie învestit în funcţie pe 20 ianuarie, a declarat anterior că va readuce Statele Unite în acordul nuclear, dacă Iranul se va angaja să respecte din nou prevederile acestuia.

Ce înseamnă victoria lui Biden pentru restul lumii

Unii analişti au spus că suplimentarea de către administraţia Trump a sancţiunilor împotriva Iranului pare să aibă ca scop îngreunarea reluării de către Biden a relaţiilor cu Iranul, după preluarea mandatului de preşedinte.

Opinia zilei e realizată de Ioana Ene Dogioiu: De unde i se trage PNL-ului


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇