Soldații ruși din Ucraina își dau seama acum că Putin i-a păcălit: Suntem carne de tun!

Soldații ruși din Ucraina își dau seama acum că Putin i-a păcălit: Suntem carne de tun!
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Apar tot mai multe filmări în care soldați ruși, care au fost capturați de ucraineni, spun că au fost păcăliți să meargă la război și că s-ar întoarce mai bine cu toții acasă, dacă ar fi după ei.

Sigur că filmările sunt folosite de propaganda ucraineană, pentru a crește moralul trupelor și a-l scădea pe cel al inamicului, pentru a crește presiunea publică asupra lui Vladimir Putin, dar asta nu înseamnă că nu sunt și adevărate, mai ales că apar zilnic noi înregistrări.

Urmăreşte LIVE TEXT evenimentele din Ucraina în a 9-a zi de război

„Sincer să fiu, ne-au păcalit. Ne-au spus numai minciuni”, spune un ofițer rus, prizonier de război, dintr-un grup de cinci, interogat de forțele ucrainene, într-o filmare recentă, analizată de The Guardian.

ADVERTISING

„Le-aș zice băieților să plece din Ucraina. Avem familii și copii acasă. Cred că 90% dintre noi am fi de acord să plecăm acasă”, adaugă ofițerul. Este legat la ochi, într-un beci din Ucraina, prizonier de război.

Multe astfel de înregistrări circulă pe rețelele de socializare din Ucraina, iar știrile care vorbesc zilnic despre ruși care se predau sau care își golesc rezervoarele și se tem să mai urce în blindate arată că trupele ar fi într-adevăr demoralizate.

Mulți dintre soldații trimiși de Putin în Ucraina sunt născuți în 2002 sau 2003, spune un profesor ucrainean de engleză din Harkov, pentru presa britanică.

ADVERTISING

El relatează ce i-au spus rudele din nord-estul țării, când au intrat rușii peste graniţă: tinerii soldați au venit la ei să-i întrebe unde sunt „banderiștii”, naționaliștii ucraineni radicali despre care vorbește Putin în discursurile sale pentru ruși. Nu erau nicăieri.

Pe de altă parte, pe lângă acești tineri, mai sunt și veterani din Siria și Donbas, dar nici ei nu se simt prea confortabil, când au fost trimiși să „elibereze Ucraina”, iar acum văd că populația nu vrea să fie eliberată.

Militari cu experiență sunt și cei care au fost trimiși recent în Kazahstan, să ajute regimul de la Almatî să păstreze puterea, la protestele din ianuarie. Acolo n-au văzut așa ceva, n-au fost primiți ca în Ucraina. Și ei și șefii lor de la Moscova se așteptau să meargă totul rapid și ușor, dar iată că nu a fost cazul.

ADVERTISING

În plus, potrivit unui expert britanic de la Royal United Services Institute, probabil că bilanțul real al victimelor înregistrate de ruși în Ucraina e mai aproape de cel raportat de ucraineni, care vorbeau de până la 10.000 de victime, decât de cel anunțat de Kremlin, care spune că rușii n-ar fi pierdut nici 500 de oameni. Asta judecând și după imaginile cu întregi coloane de blindate rusești distruse și abandonate de pe drumurile Ucrainei.

După 8 zile de conflict, în care n-au înregistrat victorii majore, dar au văzut civili cum se aruncă în fața tancurilor, rușii sunt cu moralul la pământ.

Chiar și cei care n-au avut până acum parte de lupte, cei din marile convoaie de blindate care se adună, se află pe drum de atâtea zile, dorm pe unde și când apucă, se hrănesc cu rații militare și stau pe telefoane, unde văd non-stop imagini cu camarazii lor prinși sau uciși, totul în limba rusă.

În plus, după cum spun mai mulți prizonieri de război ruși, în diferite filmări, ei se așteptau să fie primiți în Ucraina ca eliberatori, cum le-au spus de la Moscova, iar aici cel puțin nu poate exista nicio îndoială pentru toți că lucrurile stau exact invers.

Toate acestea s-ar putea găsi pe lista motivelor pentru care tentativa lui Putin de blitzkrieg a eșuat. Pentru că poți trimite niște sute de mii de băieți tineri la război, dar nu-i poți face să lupte cu tragere de inimă, când se bat cu civili îngroziți, care seamănă cu ei și le vorbesc și limba.

Și dacă Moscova i-a mințit că sunt „armată eliberatoare”, e clar că până acum s-au prins cu toții că au fost păcăliți. Și sunt demoralizați și slab motivați, mai ales față de ceilalți, de adversari, care își apără patria.

„Suntem carne de tun”, spune un prizonier rus de război din Ucraina, într-o altă filmare difuzată de Kiev. E tot un videoclip de propagandă, însă pentru băieții de 20 de ani care nu vor mai ajunge înapoi acasă e în același timp complet adevărat.