Șoferul care a intrat intenţionat cu mașina în mulţimea adunată la o paradă de Crăciun în SUA va fi inculpat pentru uciderea a 5 persoane

Șoferul care a intrat intenţionat cu mașina în mulţimea adunată la o paradă de Crăciun în SUA va fi inculpat pentru uciderea a 5 persoane
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un şofer acuzat că intrat în viteză duminică în participanţii la o paradă de Crăciun în oraşul Waukesha din statul american Wisconsin va fi inculpat pentru uciderea a cinci persoane, au anunţat luni autorităţile americane de anchetă.

„Potrivit informaţiilor noastre, suspectul a fost implicat într-o dispută conjugală cu câteva momente înainte de producerea faptelor” şi „nu există nicio dovadă că a fost un act terorist”, a declarat Daniel Thompson, şeful poliţiei din Waukesha, un oraş cu 72.000 de locuitori situat la est de marea metropolă a acestui stat, Milwaukee.

ADVERTISING

Şoferul, Darrell Brooks Jr, 39 de ani, care locuieşte în Milwaukee, a trecut în viteză prin mulţime cu un SUV de culoare roşie, făcând cel puţin cinci morţi şi 48 de răniţi, potrivit poliţiei şi autorităţilor din domeniul medical.

Printre răniţi, 18 minori cu vârste cuprinse între 3 şi 16 ani au fost duşi la Spitalul de Copii din Milwaukee. Zece sunt la terapie intensivă şi şase sunt în stare critică.

Darrell Brooks Jr a mai fost inculpat în 2020 pentru punerea în pericol vieţii altei persoane, apoi la 5 noiembrie pentru un episod de violenţă domestică, potrivit documentelor judiciare.

ADVERTISING

Ulterior, a fost eliberat achitând o cauţiune de 1.000 de dolari, au indicat serviciile procurorului din Milwaukee într-un comunicat, admiţând că suma a fost "indecent de mică, având în vedere natura acuzaţiilor" împotriva sa.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇