Sindicaliştii Europol afirmă, vineri seară, că plouă în dormitoarele studenţilor de la Academia de Poliţie şi publică imagini în care o persoană încearcă să adune, cu un mop, apa de pe parchet.
”În Bucureşti plouă. Doar că plouă şi în Academia de Poliţie, chiar în dormitoarele studenţilor. E bine că s-au cheltuit câteva milioane de euro pentru renovare. Din păcate, înainte să fie recepţionate parte din lucrări, acestea deja au cedat. Infiltraţii, tencuială căzută, igrasie ce începe să iasă din pereţi”, au scris, vineri seară, sindicaliştii Europol pe Facebook.
Sindicaliştii consideră că lucrările ar trebui să aibă o perioadă de garanţie mai mică.
”Singura soluţie este să diminueze perioada de garanţie la 30 de zile, ca la încălţăminte. Doar aşa există o speranţă să fie “acoperiţi” pentru combinaţiile de milioane”, au mai transmis sindicaliştii.
Aceştia au reclamat mai multe nereguli la Academia de Poliţie în ultimele zile, suspiciunea de toxiinfecţie alimentară care a trimis la medic peste 60 de studenţi fiind analizată de către conducerea unităţii.
Ministrul de Interne a trimis la unitatea de învăţământ Corpul de Control.