Sindicatul Europol a publicat imagini din grupurile sanitare ale Facultăţii de Jandarmi şi reclamă că există scurgeri, infiltraţii, igrasie, rugină, mizerie, mucegai, dar şi mirosuri greu de suportat.
”Pentru că s-a încercat distorsionarea realităţii de către conducerea Academiei de Poliţie, afirmându-se că pozele/video sunt “excepţii” din pavilioanele cu dormitoare, mai jos vă prezentăm imagini din grupurile sanitare din incinta sălilor de curs ale Facultăţii de Jandarmi.
Dincolo de scurgeri, infiltraţii, igrasie, rugină, mizerie, mucegai, nu vă putem descrie mirosul greu şi înţepător care te determină să îţi pui mâna la nas pe perioada cât te afli în baie”, a transmis, marţi seară, Sindicatul Europol.
Luni seară, organizaţia a reclamat condiţiile de cazare ale studenţilor de la Academia de Poliţie.
Sindicaliştii susţin că studenţii stau câte 16 într-o cameră, nu au apă caldă, iar multe dintre toalete sunt nefuncţionale.