Sindicatul Europol, despre verificările dispuse de Vela în cazul activistului de mediu Daniel Bodnar: Vă faceţi că nu ştiţi că o patrulă de poliţie acţionează pe 7 comune cu mai mult de 10 sate?!

Sindicatul Europol, despre verificările dispuse de Vela în cazul activistului de mediu Daniel Bodnar: Vă faceţi că nu ştiţi că o patrulă de poliţie acţionează pe 7 comune cu mai mult de 10 sate?!
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Sindicatul Europol a transmis, vineri seară, un mesaj ministrului Marcel Vela, după ce acesta a dispus un control la Suceava, în cazul activistului de mediu Daniel Bodnar, care a fost agresat.

”Vă faceţi că nu ştiţi că o patrulă de poliţie acţionează pe 7 comune cu mai mult de 10 sate?! Nu ştiţi că hoţii de lemne acţionează nestingheriţi, ştiind că nu îi deranjează nimeni?!”, întreabă, retoric, polițiștii.

ADVERTISING

”Daniel Bodnar este un activist de mediu care petrece zilnic ore întregi pe drumurile din Suceava, pentru a monitoriza tăierile şi transporturile ilegale de material lemnos.

În toată această perioadă, el a fost ameninţat, înjurat şi agresat de cei cărora le strică combinaţiile şi care pierd bani din cauza lui.

Daniel nu a fost sprijinit de autorităţi, nu a beneficiat de suport, ba dimpotrivă, a fost constant descurajat să mai continue să protejeze pădurile din judeţul Suceava.

Acum, după incidentul de zilele trecute, intens mediatizat, brusc, ministrul Vela, simţind miros de popularitate gratuită, ne povesteşte pe Facebook cum a reacţionat el «prompt» şi a trimis o echipă de control la Suceava”, au transmis, vineri, cei de la Sindicatul Europol.   

ADVERTISING

Daniel Bodnar este un activist de mediu care petrece zilnic ore întregi pe drumurile din Suceava, pentru a monitoriza...

Posted by Sindicatul Europol on Friday, December 11, 2020

Sindicaliştii au transmis şi un mesaj ministrului de Interne:

”Păi bine, bine, domnu’ Vela, şeful la MAI, cumva vă faceţi că nu ştiţi că există 1 patrulă de poliţie care acţionează pe 7 comune cu mai mult de 10 sate?!

Nu ştiţi că hoţii de lemne acţionează nestingheriţi, ştiind că nu îi deranjează nimeni?!

Nu ştiţi că acţiunile pe tăierile ilegale de arbori se fac de formă?!”. 

ADVERTISING

”Poliția pădurilor”

Sindicaliştii cred că ar fi trebuit înfiinţată ”Poliţia pădurilor”, mai degrabă decât ”Poliţia animalelor” sau ”Poliţia siguranţă şcolară”, mai ales acum când e pandemie, iar şcolile sunt închise.   

”Puţinii poliţişti pe care îi avem în serviciu sunt trimişi cu alte probleme, la verificări de buletine expirate, la verificări ale celor izolaţi la domiciliu sau în orice altă activitate care le permite hoţilor de lemne să acţioneze în voie, cu complicitatea primarilor, pădurarilor, politicienilor”, au mai transmis sindicaliştii din Poliţie.   

Poliţiştii sunt folosiţi drept scut antiCovid şi masă de manevră electorală. Cum ar trebui să fie noul ministru de Interne în viziunea liderului de sindicat Europol - Interviu

Ministerul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a reacţionat după apariţia pe o reţea de socializare a unor imagini în care un bărbat, activist de mediu, a fost lovit cu pietre de persoane care transportau material lemnos.

Incidentul a avut loc în judeţul Suceava, iar victima susţine că este vorba despre transporturi ilegale. 

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇