Revoltă la Shanghai, după ce autorităţile au plasat garduri înalte în jurul zonelor carantinate (Foto)

Revoltă la Shanghai, după ce autorităţile au plasat garduri înalte în jurul zonelor carantinate (Foto)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Autorităţile din Shanghai, care se luptă cu epidemia de Covid-19, au ridicat garduri în jurul unor clădiri rezidenţiale, stârnind noi nemulţumiri populare din cauza restricţiilor care au forţat o mare parte din cei 25 de milioane de locuitori ai oraşului să stea în case.

Între timp, cel mai mare district din Beijing va cere tuturor celor care locuiesc sau lucrează în zonă să facă trei teste pentru Covid-19 săptămâna aceasta şi va plasa sub resctricţii peste o duzină de clădiri, după ce capitala chineză a raportat 22 de cazuri noi pentru sâmbătă. Districtul respectiv, Chaoyang, găzduieşte 3,45 milioane de oameni, transmite Reuters.

În Shanghai, imaginile cu oameni îmbrăcaţi în costume albe care sigilau intrările blocurilor de locuinţe şi închideau străzi întregi cu garduri verzi, de aproximativ doi metri înălţime, au devenit virale pe reţelele de socializare, stârnind întrebări şi plângeri din partea locuitorilor.

”Este atât de lipsit de respect faţă de drepturile oamenilor, să foloseşti bariere metalice pentru a îi închide ca pe nişte animale domestice”, a spus un utilizator pe platforma de socializare Weibo.

Un videoclip îi arăta pe oameni strigând de la balcoane la oamenii care încercau să monteze garduri. Muncitorii au cedat şi le-au luat.

ADVERTISING

Multe dintre garduri au fost ridicate în jurul ansamblurilor desemnate ”zone sigilate” - clădiri în care cel puţin o persoană a fost testată pozitiv pentru Covid-19, ceea ce înseamnă că locatarilor le este interzis să iasă din case.

Nu era clar ce a determinat autorităţile să recurgă la garduri. O notificare datată sâmbătă de la o autoritate locală distribuită online spunea că se impune ”carantină dură” în unele zone.

Reuters nu a putut verifica autenticitatea anunţului sau a tuturor imaginilor, dar a văzut duminică un gard verde pe o stradă din centrul Shanghai-ului.

În ultimele zile, Reuters a văzut, de asemenea, poliţişti îmbrăcaţi în costume de protecţie, patrulând pe străzile din Shanghai, instalând blocaje rutiere şi cerând pietonilor să se întoarcă acasă.

Guvernul de la Shanghai nu a răspuns unei solicitări de comentarii.

ADVERTISING

Carantină de trei săptămâni

Shanghai este cel mai populat oraş din China şi cel mai important centru economic. Se luptă cu cel mai mare focar de Covid-19 din ţară de când coronavirusul a apărut pentru prima dată în Wuhan, la sfârşitul anului 2019, cu o politică ce obligă toate persoanele pozitive să stea în centrele de carantină.

Carantina, care pentru mulţi locuitori durează de peste trei săptămâni, a alimentat frustrarea faţă de salariile pierdute, separarea familiilor şi condiţiile de carantină, precum şi accesul la îngrijiri medicale şi alimente.

Supermarketul Freshippo, susţinut de Alibaba Group Holding, a declarat duminică că îşi ia curieri pentru a satisface cererea din oraş.

Carantina a afectat şi economia Chinei, a doua ca mărime din lume, producţia din fabrici fiind întreruptă din cauza lanţurilor de aprovizionare întrerupte şi dificultăţilor cu care se confruntă oamenii plasaţi în carantină să se întoarcă la muncă.

ADVERTISING

Shanghai efectuează zilnic teste Covid-19 în întreg oraşul şi accelerează transferul cazurilor pozitive către unităţile centrale, pentru a eradica transmiterea virusului în afara zonelor de carantină.

În ultima săptămână, autorităţile au transferat, de asemenea, comunităţi întregi, inclusiv persoane neinfectate, spunând că trebuie să-şi dezinfecteze casele, potrivit rezidenţilor şi postărilor pe reţelele sociale.

Mulţi oameni s-au exprimat pe Internet despre izolare şi şi-au exprimat nemulţumirea, folosind eufemisme şi alte mijloace pentru a lupta împotriva cenzorilor guvernamentali, care deseori elimină conţinutul critic la adresa autorităţilor.

Videoclipurile ”Do You Hear The People Sing?”, un imn de protest din ”Les Miserables”, au fost repostate pe scară largă, titlul musicalului francez primind sâmbătă peste 90 de milioane de menţiuni pe WeChat, arată datele aplicaţiei de chat.

Les Misérables | Do You Hear the People Sing?

Bilanţul ciudat al pandemiei

Shanghai a raportat 39 de decese din cauza Covid-19, pentru 23 aprilie, faţă de 12 cu o zi mai devreme şi, de departe, cele mai multe în timpul epidemiei actuale.

Oraşul nu a raportat niciun deces în primele câteva săptămâni, alimentând îndoielile locuitorilor cu privire la cifre. De atunci, a raportat 87 de decese, toate în ultimele şapte zile.

Oraşul a înregistrat 19.657 de noi cazuri asimptomatice transmise local, faţă de 20.634 cu o zi înainte şi 1.401 simptomatice, faţă de 2.736.

Cazurile în afara zonelor de carantină au totalizat 280, de la 218 în ziua precedentă.

Alte oraşe care au fost închise au început să reducă restricţiile odată ce cazurile au ajuns la zero.

China a reuşit în mare măsură să ţină coronavirusul la distanţă în urma focarului de la Wuhan, cu o politică ”dinamică zero” care vizează eliminarea lanţurilor de infecţie. Această abordare a fost contestată de răspândirea variantei Omicron extrem de infecţioasă, dar mai puţin mortală, care a determinat oraşele să impună diferite niveluri de restricţii privind circulaţia.

La nivel naţional, China a raportat sâmbătă 20.285 de noi cazuri asimptomatice de coronavirus, faţă de 21.423 cu o zi mai devreme, cu 1.580 de cazuri simptomatice, faţă de 2.988.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇