Sentință definitivă pentru femeia care a accidentat mortal două fete în cartierul Andronache din București

Sentință definitivă pentru femeia care a accidentat mortal două fete în cartierul Andronache din București

Femeia care a accidentat mortal cu maşina două fete în cartierul Andronache din Bucureşti a fost condamnată definitiv la patru ani şi şase luni de închisoare.

Curtea de Apel Bucureşti a decis, miercuri, să respingă apelul înaintat de Marcela Leonte la decizia de condamnare la patru ani şi şase luni de închisoare pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în vara anului trecut. Decizia magistraţilor este definitivă.  

Marcela Leonte a fost condamnată pe fond, în august, pentru ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. 

ADVERTISING

Accidentul a avut loc la sfârşitul lunii februarie 2021. Marcela Leonte se afla la volanul unui autoturism, iar la un moment dat, pe strada Menţiunii, din Sectorul 2, a lovit două fete. Ea a relatat că, în momentul în care s-a apropiat de capătul străzii unde trebuia să vireze la dreapta, a avut un acces de strănut, a vrut să frâneze, dar a apăsat pedala greşită.

Cele două fete, de 6 şi de 21 de ani, au murit strivite de maşina condusă de femeie.

Fata de 6 ani a murit în drum spre spital, iar cea de 21 de ani, cu multiple traumatisme, cu hemoragie internă, cu un braţ smuls în urma accidentului, a intrat în stop cario-respirator înainte de a intra în operaţie şi a fost declarată decedată, după ce nu a răspuns manevrelor de resuscitare.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇