Parlamentul a votat legea „fugarul plătește”

Parlamentul a votat legea „fugarul plătește”

Parlamentul a adoptat, marţi, proiectul de lege iniţiat de către Ministerul Justiţiei care reglementează modalitatea de stabilire a cheltuielilor judiciare în cazul fugarilor care s-au sustras de la urmărirea penală sau de la judecată, cât şi modalitatea de recuperare a cheltuielilor ocazionate de aducerea lor în România.

Votul de azi din Camera Deputaţilor vine după ce legea a trecut deja de Senat pe 15 aprilie. Acum va merge la promulgare.

ADVERTISING

Iniţiativa vizează limitarea fenomenului „fugarilor” şi descurajarea acestei atitudini infracţionale.

Astfel, costurile aferente preluării persoanelor care se sustrag de la urmărire penală sau judecată vor fi avute în vedere la stabilirea cheltuielilor judiciare.

Totodată, în ceea ce priveşte costurile aferente preluării persoanelor urmărite care se sustrag de la executarea pedepsei, autorităţile române dobândesc un drept de regres, la instanţa civilă competentă.

„Fugarii trebuie să se gândească de două ori înainte să fugă de justiţia din România. Asta pentru că legea fugarul plăteşte a fost adoptată astăzi de Parlament, Camera Deputaţilor mai exact, şi merge la promulgare.

ADVERTISING

Se ştie că unii dintre condamnaţi şi-au descoperit valenţe de atleţi penali, dar ştiţi că statul român a cheltuit în 2023 ca să îi aducă pe aceşti fugari aproape 10 milioane de lei. Ministerul Justiţiei a făcut acest proiect de lege de bun simţ. Ai fugit de justiţia din ţară, când te întorci, tu plăteşti aducerea ta în ţară, nu statul român”, a afirmat Alina Gorghiu, despre proiectul de lege care a trecut de Parlament.

Două scenarii, două feluri de fugari

Ministrul Justiţiei a adăugat că „sunt două scenarii: cel în care inculpatul fuge de urmărirea penală sau de judecată şi atunci costurile aducerii în ţară se adaugă la cheltuielile judiciare, iar al doilea scenariu este atunci când condamnatul fuge de executarea pedepsei şi, în situaţia asta, banii vor fi recuperaţi printr-un proces civil intentat de ministerul care a făcut cheltuielile”.

ADVERTISING

"Ministerul care a făcut cheltuielile este cel care va iniția acțiunea. Ea va fi scutită de taxa de timbru și se va judeca cu celeritate. În 2023, România a cheltuit aproximativ 10.025.000 de lei pentru aducerea a 803 fugari. Anul acesta, până în data de 9 aprilie, au fost aduși 233 de fugari”, spunea recent Gorghiu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇