Rusia susține că a dejucat un complot de deturnare a unui MiG-31 care urma să fie doborât în România UPDATE MAE reacționează ironic

Rusia susține că a dejucat un complot de deturnare a unui MiG-31 care urma să fie doborât în România <span style="color:#990000;">UPDATE</span> MAE reacționează ironic
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) susţine că a dejucat un complot al spionilor ucraineni și britanici, care ar fi încercat să racoleze piloți ruși pentru a deturna un MiG-31 înarmat cu o rachetă hipersonică Kinjal.

Avionul de vânătoare urma să fie direcționat către baza aeriană NATO de la Mihail Kogălniceanu, pentru a declanșa riposta apărării antiaeriene și a-l doborî.

Reacții de la MAE și din Ucraina

Purtătorul de cuvânt al MAE Andrei Ţărnea a avut o reacţie ironică, vorbind despre ”poveşti inventate cu spioni”.

”Romanele sovietice de spionaj nu erau tocmai strălucite, fiind exerciţii de propaganda. Tot aşa sunt astăzi ştirile ruseşti inventate cu spioni. Ce e real însă este agresiunea rusă şi sunt provocările ruseşti pe care aceste poveşti cu avioane şi spioni încearcă sa le acopere”, a scris pe X purtătorul de cuvânt al MAE.

O reacție a venit marți și de la Kiev, Centrul ucrainean de luptă contra dezinformării, un organism al Consiliului de Securitate și de Apărare al Ucrainei, calificând aceste acuzații drept "propagandă".

"Difuzarea unor asemenea acuzații mincinoase este o tactică tipică a serviciilor de informații ruse", a transmis centrul ucrainean pe rețelele de socializare.

FSB: 3 milioane de dolari, pentru a fura avionul de luptă

FSB, principalul succesor al KGB-ului din epoca sovietică, susține că Ucraina și Marea Britanie plănuiau o „provocare” la scară largă și că serviciile secrete militare ucrainene au încercat să recruteze piloți ruși, oferindu-le 3 milioane de dolari, pentru a fura avionul de luptă, potrivit presei ruse citate de Reuters.

„Măsurile luate au zădărnicit planurile serviciilor de informații ucrainene și britanice pentru o provocare la scară largă”, adaugă FSB.

Avionul urma să fie doborât în România

Spionii ruşi mai susţin că avionul deturnat urma să fie direcționat către una dintre cele mai mari baze aeriene NATO din sud-estul Europei - Mihail Kogălniceanu din Constanța. Avionul urma să fie utilizat pentru o provocare la respectiva bază, fără știrea piloților, urmând a fi doborât de antiaeriana acesteia.

"Măsurile luate au zădărnicit planurile serviciilor secrete ucrainene și britanice de a organiza o provocare de amploare", adaugă FSB, citat de agenția de presă oficială rusă RIA Novosti.

Televiziunea de stat rusă a difuzat imagini cu mesaje și înregistrări ale unui individ care susține că ar fi lucrat pentru serviciile secrete ucrainene și britanice și că i-ar fi oferit unui pilot rus 3 milioane de dolari pentru a zbura cu avionul MiG în Europa. Pilotului i s-ar fi oferit și cetățenie străină.

Evident că Reuters nu a putut verifica în mod independent această informație.

Piloții ruși au anunțat serviciile ruse

Potrivit canalului Telegram Mash, citat de TASS, ofițeri de informații ucraineni care s-au dat drept jurnaliști de la Bellingcat i-ar fi contactat pe piloții ruși. Comandantul aeronavei a refuzat să coopereze, după care navigatorului i s-a cerut să-și neutralizeze partenerul în timpul zborului. Acesta s-a prefăcut că acceptă, iar un pilot ucrainean a fost desemnat să-l "verifice", evaluându-i disponibilitatea.

Echipajul avionului a continuat să țină legătura cu inamicul, adunând informații despre acest plan al serviciilor ucrainene și britanice, relatează TASS.

Kinjal este o rachetă balistică hipersonică rusească. E capabilă să atingă viteze foarte mari și să-și schimbe traiectoria în ultima fază de zbor pentru a evita urmărirea și interceptarea de către apărarea antiaeriană.

Rusia consideră Marea Britanie principalul său dușman de mult timp. Moscova acuză Londra că alimentează războiul din Ucraina, iar serviciile secrete britanice ar ajuta Ucraina să organizeze operațiuni militare în adâncul teritoriului rus.

Londra califică invazia rusă în Ucraina drept o acaparare teritorială în stil imperial și a avertizat în repetate rânduri că serviciile secrete ruse încearcă să semene haos în Marea Britanie și în Europa, pentru a submina democrația, notează Reuters.

Rușii, cu ochii pe baza NATO din Constanța

TASS menționează că ținta vizată de acest complot este Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu din sud-estul României, care potrivit autorităților române este extinsă pentru a deveni cea mai mare bază militară NATO din Europa.

Agenția rusă de presă citează presa românească și europeană care au relatat că proiectul acoperă aproape 3.000 de hectare - aproximativ dimensiunea unui oraș mic - și va găzdui permanent până la 10.000 de soldați NATO și familiile acestora.

Proiectul în valoare de 2,5 miliarde de euro include piste de aterizare, hangare, platforme de armament, școli, grădinițe, magazine și un spital, lucrările la infrastructură, inclusiv drumurile de acces și sistemele de utilități, urmând ca operaționalitatea completă să fie atinsă până în 2040.

Aproximativ 5.000 de soldați NATO - în principal din Statele Unite, Polonia, Franța și Spania - sunt staționați în prezent în România.

TASS menționează, de asemenea, că pe 17 septembrie, președintele României a informat Parlamentul despre desfășurarea la Baza Aeriană 57 Mihail Kogălniceanu a unor aeronave de alimentare, a unui contingent american și a echipamentului său de protecție, precum și a unor aeronave ISR (Intelligence, Surveillance and Reconnaissance), concepute pentru culegerea de informații și supraveghere.

Totodată, agenția rusă de presă amintește că Ministerul Apărării din România a anunțat, pe 29 octombrie, planurile SUA de a reduce numărul trupelor americane staționate pe flancul estic al NATO, inclusiv pe cele staționate la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, lăsând doar aproximativ 1.000 de militari americani în România, ca garanție a angajamentelor SUA față de securitatea regională.

NATO a confirmat într-un comunicat retragerea militarilor americani, afirmând că alianța „are planuri robuste de apărare” și continuă să mențină „forțele și capacitățile potrivite pentru a descuraja o potențială agresiune”.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇