Rusia a emis primele pașapoarte pentru locuitorii din Herson

Rusia a emis primele pașapoarte pentru locuitorii din Herson

Rusia a emis sâmbătă primele sale paşapoarte pentru locuitori din Herson, oraş din sudul Ucrainei ocupat de trupele Moscovei, au relatat agenţii ruse de presă, citate de AFP.

Conform agenţiei oficiale TASS, 23 de locuitori din Herson au primit, în cadrul unei ceremonii, un paşaport rus, o „procedură simplificată” permisă printr-un decret semnat la sfârşitul lunii mai de preşedintele rus Vladimir Putin.

„Toţi locuitorii noştri din Herson vor să obţină un paşaport şi cetăţenia (rusă) cât mai repede posibil”, a dat asigurări în timpul ceremoniei Vladimir Saldo, şeful administraţiei pro-ruse din regiune, citat de TASS.

„Se deschide o nouă epocă pentru noi (…) Este documentul cel mai important pe care îl deţine o persoană în viaţa sa”, a precizat el apoi pentru agenţia RIA Novosti.

ADVERTISING

Însă, potrivit Nexta, doar 23 de persoane ar fi cerut documentul rusesc, acestea fiind colaboratori locali proruși.



Conform autorităţilor proruse din Herson, data emiterii acestor prime paşapoarte ruseşti a fost aleasă pentru a coincide cu Ziua Naţională a Rusiei, 12 iunie, când se celebrează independenţa ţării.

Regiunea Herson a fost aproape în totalitate cucerită de armata rusă la începutul ofensivei sale lansate la 24 februarie. Decretul semnat de Kremlin la sfârşitul lunii mai, care autorizează autorităţile locale pro-ruse să emită paşapoarte locuitorilor, vizează de asemenea şi regiunea Zaporojie, controlată în parte de Moscova.

Ucraina a denunţat instaurarea acestei proceduri speciale, spunând că este o "încălcare flagrantă" a integrităţii sale teritoriale.

"Decretul prezidenţial rus este nul din punct de vedere juridic şi nu va avea consecinţe" asupra "apartenenţei locuitorilor din teritoriile ocupate temporare de Rusia la cetăţenia ucraineană", a transmis Ministerul ucrainean al Afacerilor Externe.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇