Autoritățile germane au destructurat o vastă rețea de contrabandă care aproviziona industria militară rusă cu tehnologie europeană, încălcând sancțiunile occidentale impuse Moscovei după invazia din Ucraina. Principalul suspect, un om de afaceri rus, a fost arestat în orașul Lubeck după o anchetă care a durat patru ani.
Rețeaua opera prin intermediul companiei Global Trade, cu sediul în Germania, care ar fi fost transformată într-un centru european de aprovizionare controlat de Moscova.
Anchetatorii susțin că operațiunea implica exportul de produse cu dublă utilizare. Mai precis - componente electronice, microcontrolere, senzori, rulmenți, osciloscoape și alte echipamente tehnologice care puteau fi folosite atât în scop civil, dar și militar.
Principalul suspect, Nikita S., un om de afaceri rus în vârstă de 39 de ani, a fost arestat în orașul Lubeck. A fost punctul culminant al unei anchete care a durat patru ani, conform documentelor judiciare obținute de Politico și Bild.
Potrivit anchetatorilor, rețeaua de contrabandă a încălcat Legea comerțului exterior a Germaniei, ocolind sancțiunile occidentale și transferând tehnologie cu dublă utilizare în Rusia, unde aceasta putea fi utilizată de Kremlin în războiul din Ucraina.
Procurorii strâng acum probe pentru un act de acuzare. Legea comerțului exterior prevede pedepse cu închisoarea de până la 10 ani pentru infracțiuni grave.
Cum acționa rețeaua folosită de Moscova
Conform procurorilor germani, Nikita S. s-a aflat în centrul unui sistem care a pornit ca o afacere comercială obișnuită, iar după declanșarea războiului din Ucraina a devenit o ramură europeană de achiziții pentru Moscova.
Pe hârtie, operațiunea era construită în jurul Global Trade, o companie de dimensiuni medii cu sediul în Lübeck.
Înainte de război, compania exporta direct în Rusia. Însă după înăsprirea sancțiunilor occidentale modelul său de afaceri s-a schimbat, livrările directe către Rusia fiind înlocuite cu un sistem complex de tranzit prin țări terțe, în special prin Turcia.
O companie turcă, MR Global, este suspectată că funcționa ca punct intermediar pentru redirecționarea mărfurilor către Rusia. În paralel, mai multe firme-paravan din Germania ar fi fost folosite pentru mascarea operațiunilor și ascunderea adevăraților beneficiari ai produselor exportate.
În dosarele anchetei apar mesaje interne care arată explicit intenția de a evita orice legătură vizibilă cu Rusia. „Fă să pară totul curat. Nicio referire la Rusia nicăieri”, i-a transmis Nikita S. unuia dintre colaboratori.
Anchetatorii estimează că rețeaua a realizat aproximativ 16.000 de transporturi, cu o valoare totală de peste 30 de milioane de euro.
Serviciul de informații german a intrat pe fir
Rețeaua a operat ani de zile nedetectată, dar a intrat în vizorul autorităților când serviciul de informații externe din Germania, BND, a obținut documente interne ale companiei ruse Kolovrat, pe care anchetatorii o consideră nucleul operațional al rețelei.
Documentele includeau facturi, comenzi și e-mailuri care au permis reconstituirea traseului produselor din Europa până la utilizatori finali din Rusia. Unele echipamente ar fi ajuns inclusiv la institute ruse implicate în programul de arme nucleare.
Întrucât dovezile obținute de BND nu pot fi utilizate automat în procedurile penale, agenția a transmis informațiile procurorilor și anchetatorilor vamali. Acest pas le-a permis autorităților să înceapă să lucreze la un dosar penal.
Anchetatorii au început să compare înregistrările exporturilor europene cu înregistrările importurilor rusești, identificând mărfuri identice la ambele capete ale rutelor. De asemenea, au urmărit plățile prin intermediul companiilor intermediare, au identificat rolurile Global Trade, Kolovrat, firmelor de tranzit turcești și companiilor-paravan germane și au monitorizat mișcările lui Nikita S. între Moscova și Germania.
Șapte suspecți se află în prezent în arest preventiv, iar procurorii germani pregătesc acuzații de încălcare a sancțiunilor internaționale, fraudă comercială și participare la o organizație infracțională.
Cazul scoate la iveală o slăbiciune persistentă a sancțiunilor occidentale: componentele critice pot fi încă cumpărate în Europa, ascunse în spatele unor documente obișnuite și redirecționate prin alte țări înainte de a ajunge la utilizatorii finali ruși.
T.D.
