Putin anunță un „armistițiu de Paște” UPDATE Reacția lui Zelenski

Putin anunță un „armistițiu de Paște” <span style="color:#990000;">UPDATE</span> Reacția lui Zelenski
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat un scurt „armistițiu de Paște” în războiul său cu Ucraina, declarând că „toate ostilitățile” vor fi suspendate pentru o perioadă de două zile. Zelenski a reacționat la scurt timp, manifestându-și scepticismul.

Armistițiu unilateral

Toate operațiunile militare ale Rusiei se vor opri de sâmbătă, ora 18:00, ora Moscovei și până la miezul nopții de luni, a precizat el, relatează CNN.

Într-o postare pe Telegram a Kremlinului, Vladimir Putin îi spune lui Valeri Gherasimov, şeful Statului Major: „Ghidată de considerente umanitare, astăzi, de la ora 18:00 până la miezul nopţii de duminică spre luni, partea rusă declară un armistiţiu de Paşte. Ordon ca toate acţiunile militare să fie oprite pentru această perioadă”.

Președintele rus își exprimă speranța că și Ucraina va respecta armistițiul, dar cere ca armata să rămână în alertă

„Presupunem că partea ucraineană va urma exemplul nostru. (...) În acelaşi timp, trupele noastre trebuie să fie pregătite să respingă eventualele încălcări ale armistiţiului şi provocările inamicului, oricare ar fi acţiunile sale agresive”, spune Putin.

El mai spune că armistițiul va ajuta Rusia să determine cât de sincer este Kievul în dorința sa de a ajunge la o încetare a focului.

Reacția lui Zeleski

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a postat un comentariu pe X, la scurt timp după ce liderul rus a anunțat armistițiul. El a spus că este „încă o tentativă a lui Putin de a se juca cu viețile oamenilor”.

Asta și pentru că sirenele de raid aerian au început să sune în Kiev la scurt timp după anunțul lui Putin, administrația militară a orașului avertizând asupra prezenței unei drone rusești. Autoritățile le-au cerut oamenilor să nu părăsească adăposturile până la finalul alertei. Sirene s-au auzit și în alte regiuni ale Ucrainei.

„În acest moment, alertele de raid aerian se extind în toată Ucraina. Dronele Shahed de pe cerul nostru arată adevărata atitudine a lui Putin față de Paște și față de viața umană”, a spus Zelenski.

Postarea liderului ucrainean, scrie CNN, nu clarifică dacă Ucraina va accepta sau nu armistițiul. Dacă ar accepta, aceasta ar fi prima pauză în conflict de la invazia pe scară largă declanșată de Rusia în februarie 2022.

Și ministrul de Externe din Ucraina, Andrii Sybiha, a lansat un avertisment cu privire la „armistițiul de Paște” anunțat de Vladimir Putin, potrivit Sky News. Printr-un mesaj publicat pe platforma X, Andrii Sybiha a transmis că există o „lungă istorie” a declarațiilor lui Vladimir Putin care nu corespund acțiunilor sale.

„Știm că nu se poate avea încredere în cuvintele lui și vom analiza faptele, nu vorbele”, a scris diplomatul.

El a adăugat că „Rusia poate fi de acord oricând cu propunerea de armistițiu complet și necondiționat de 30 de zile, care se află pe masă din martie.”

Anterior, Ucraina s-a arătat sceptică față de astfel de pauze temporare, refuzând în ianuarie 2023 un armistițiu similar, considerând că Rusia avea motive ascunse, precum folosirea întreruperii luptelor pentru a aduce trupe proaspete pe front.

Un moment-cheie în război

Anunțul armistițiului vine într-un moment crucial al războiului, comentează CNN. Pe lângă confruntările din zona Kursk, luptele continuă de-a lungul frontului de est, unde linia nu s-a schimbat semnificativ în ultimii trei ani, niciuna dintre părți nereușind să obțină câștiguri notabile.

Deși Ucraina a reușit recent să respingă trupele ruse din jurul Torețk, forțele ruse înaintează lent în apropiere de Kupiansk, Liman și Kurahove, potrivit Institutului pentru Studiul Războiului (ISW), un centru de analiză din SUA.

Între timp, cele două părți au desfășurat sâmbătă unul dintre cele mai ample schimburi de prizonieri din acest conflict. Potrivit lui Zelenski, 277 de soldați ucraineni capturați s-au întors acasă.

Ministerul rus al Apărării a declarat că a eliberat 246 de soldați ucraineni, în schimbul aceluiași număr de soldați ruși. Ca „gest de bunăvoință”, Rusia a mai schimbat 31 de militari ucraineni răniți cu 15 soldați ruși răniți.

Eforturile de pace conduse de SUA, în impas

Totodată, eforturile de mediere conduse de SUA par să fie în impas. Iar vineri, secretarul de stat american Marco Rubio a avertizat că Statele Unite sunt pregătite să „renunțe” la încercările de a aduce pacea în Ucraina, dacă nu apar progrese concrete în următoarele zile.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇