Donald Trump, vicepreședintele JD Vance și secretarul de Stat Marco Rubio au făcut, vineri, declarații contradictorii în subiectul posibilei retrageri, în câteva zile, a SUA din negocierile de pace pentru războiul din Ucraina. În timpul ăsta, Rusia a anunțat că armistiţiul referitor la ţintele energetice ucrainene, pe care îl anunţase în urmă cu o lună, tocmai a „expirat”.
Primul care a făcut declarații pe acest subiect a fost secretarul de Stat american Marco Rubio. El a luat prin surprindere pe toată lumea când, după discuțiile de la Paris, cu europenii și cu Ucraina, pe care le-a descris ca fiind promițătoare, a spus, pe aeroport, că în câteva zile, SUA s-ar putea retrage din negocieri.
„Nu vom continua cu acest efort săptămâni şi luni la rând. Prin urmare, trebuie să determinăm foarte rapid acum, şi mă refer la o chestiune de zile, dacă acest lucru este realizabil sau nu în următoarele câteva săptămâni.
Dacă da, suntem implicaţi. Dacă nu, atunci trebuie să ne concentrăm şi pe alte priorităţi”, a spus Rubio, subliniind că Trump este încă interesat de un acord, dar este gata să treacă mai departe dacă nu există semne imediate de progres.
Ulterior, contrastând cu Rubio, sosit în vizită la Roma, vicepreşedintele american JD Vance s-a declarat „optimist” în ceea ce priveşte progresul negocierilor în curs pentru a pune capăt conflictului din Ucraina. Declaraţia a fost făcută la întâlnirea cu premierul italian Giorgia Meloni.
„Nu vreau să mă antepronunţ, dar suntem foarte optimişti cu privire la posibilitatea de a pune capăt acestui război foarte brutal”, a spus el, precizând că are „lucruri interesante de relatat” prim-ministrului italian, deşi se mai întâlniseră, la Washington, cu nici 24 de ore mai înainte.
„Vreau să o informez pe prim-ministru cu privire la unele aspecte din negocierile Rusia-Ucraina, chiar şi în ultimele 24 de ore credem că avem câteva lucruri interesante de raportat”, a declarat Vance reporterilor stând alături de Meloni, relatează News.ro.
Pe subiect s-a pronunțat și președintele Donald Trump. El a confirmat poziționarea lui Rubio, dar a fost mai degrabă vag, când a venit vorba de detalii.
Întrebat la Casa Albă, Trump a declarat că dorește să vadă un acord „foarte curând”. Cu toate acestea, el nu a precizat câte zile înseamnă aceasta. „Nu există un număr specific de zile, dar vrem să o facem rapid”, a spus Trump, citat de Agerpres.
Totuși, președintele a precizat că nu este interesat de continuarea eforturilor de mediere ale SUA decât dacă ambele părți sunt dispuse să ajungă la un compromis.
„Dacă, din anumite motive, una dintre cele două părți face lucrurile foarte dificile, vom spune doar: 'Sunteți niște proști. Sunteți proști, sunteți niște oameni groaznici' și ne vom da la o parte. Dar să sperăm că nu va trebui să facem asta”, a declarat Donald Trump.
"Nu, nimeni nu se joacă cu mine"
Întrebat dacă va pune capăt sprijinului său pentru Ucraina, președintele american a evitat un răspuns clar. Încă mai crede într-o soluție negociată la această problemă, iar prioritatea sa este să pună capăt războiului.
Trump a respins însă ideea că Rusia s-ar putea juca cu el. „Nu, nimeni nu se joacă cu mine”, a insistat el.
În timpul ăsta, Rusia a anunțat că vineri, moratoriul asupra loviturilor împotriva siturilor energetice, anunţat în martie pentru 30 de zile, a „expirat”, iar președintele Putin nu a anunțat nimic despre o posibilă prelungire.
„Pentru moment, nu au existat alte instrucţiuni din partea comandantului suprem, preşedintele Putin”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.
În acelaşi timp, Rusia a continuat atacurile puternice asupra Ucrainei, loviturile din timpul nopții soldându-se cu cel puțin doi morţi şi aproximativ o sută de răniţi în oraşele Harkov şi Sumî, potrivit autorităţilor ucrainene.
Americanii, europenii şi ucrainenii au convenit să se întâlnească din nou săptămâna viitoare la Londra, după întâlnirea de joi de la Paris.
De asemenea, americanii şi ucrainenii au semnat joi un „memorandum de intenţie”, primul pas către încheierea unui acord complex privind accesul la resursele naturale şi mineralele strategice ale Ucrainei.
Făcut public vineri de Kiev, memorandumul precizează că premierul ucrainean Denîs Şmîhal se va deplasa săptămâna viitoare la Washington pentru negocieri şi prevede ca americanii şi ucrainenii să încheie discuţiile privind acest acord până la 26 aprilie.