Posturile de radio din regiunile ruse de la graniţa cu Ucraina au difuzat luni un discurs fals al preşedintelui Vladimir Putin care anunţa că forţele Kievului au trecut frontiera.
Alocuţiunea a fost rezultatul unui hacking, susţine Kremlinul.
RIA, agenţie de ştiri deţinută de stat, a anunţat că o serie de posturi de radio au difuzat falsul discurs. Presa rusă independentă a relatat că alocuţiunea îi anunţa pe locuitorii din regiunile Rostov, Belgorod şi Voronej, care se învecinează cu Ucraina, că forţele Kievului au trecut graniţa cu Rusia, relatează The Guardian.
De asemenea, discursul preşedintelui anunţa că a fost declarată legea marţială în regiunile de frontieră şi că a început o mobilizare militară la nivel naţional pentru războiul Rusiei cu Ucraina şi că locuitorii ar trebui să plece şi să se îndrepte către destinaţii aflate mai adânc în teritoriul Rusiei.
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat că "toate aceste mesaje au fost un fals total", relatează RIA.
Duminică, emisiunile TV din Crimeea au fost piratate cu un clip dintr-un filmuleţ difuzat de guvernul ucrainean, în care membri ai armatei erau arătaţi punându-şi degetele la buze şi spunând "şşşt" urmat de cuvintele: "Planurile iubesc tăcerea. Nu va fi niciun anunţ despre începutul" contraofensivei.
"Mai mulţi operatori de cablu din Crimeea închid semnalul, din cauza faptului că oameni de bine au piratat emisiunile TV", au afirmat forţele de frontieră ucrainene într-o postare pe Telegram.
Oleksii Reznikov, ministrul ucrainean al Apărării, a distribuit duminică pe Twitter videoclipul respectiv cu un citat din piesa Enjoy the Silence a celor de la Depeche Mode. "Cuvintele sunt inutile. Nu pot decât să facă rău", a scris el.