Preşedintele rus Vladimir Putin i-a spus vineri cancelarului german Olaf Scholz în timpul unei convorbiri telefonice că bombardamentele masive ale Rusiei împotriva infrastructurii energetice a Ucrainei au devenit „necesare şi inevitabile”.
El a denunțat de asemenea poziţia „distructivă” a Occidentului care sprijină Kievul şi a îndemnat Berlinul să-şi regândească abordarea, informează AFP şi Reuters.
"A fost subliniat că forţele armate ruse au evitat multă vreme loviturile cu rachete de înaltă precizie asupra anumitor ţinte în Ucraina, însă astfel de măsuri au devenit necesare şi inevitabile în faţa atacurilor provocatoare ale Kievului", a anunţat Kremlinul într-un comunicat.
Potrivit lui Putin, Kievul este responsabil de exploziile care au distrus podul din Crimeea şi instalaţii energetice ruse, astfel că Moscova are dreptul să bombardeze infrastructurile energetice ale Ucrainei, lăsând în frig şi întuneric milioane de civili.
Vladimir Putin, care a lansat invazia pe 24 februarie, s-a plâns încă o dată de sprijinul financiar şi militar acordat de Occident Ucrainei, aprovizionări care i-au permis Kievului să-i provoace Rusiei înfrângeri umilitoare.
Potrivit preşedintelui rus, poziţia Occidentului este "distructivă", pentru că, întărit de sprijinul politic, financiar şi militar al Occidentului, "Kievul respinge ideea oricărei negocieri" şi "îi incită pe ucrainenii radicali naţionalişti să comită crime sângeroase".
Vladimir Putin l-a îndemnat pe Scholz "să-şi regândească abordarea în contextul evenimentelor ucrainene".
Ce i-a spus Scholz lui Putin
Potrivit purtătorului de cuvânt al guvernului federal german, Olaf Scholz i-a cerut vineri lui Vladimir Putin retragerea trupelor ruse din Ucraina pentru a se putea ajunge la o "soluţie diplomatică".
Scholz "a insistat pe lângă preşedintele rus pentru ca o soluţie diplomatică să fie găsită cât de repede posibil, ceea ce ar implica retragerea trupelor ruse", a informat Steffen Hebestreit într-un comunicat.
De asemenea, cancelarul federal german a condamnat în timpul convorbirii sale cu Putin "atacurile aeriene ruse împotriva infrastructurilor civile în Ucraina şi a subliniat hotărârea Germaniei de a ajuta Ucraina să-şi asigure capacitatea de apărare împotriva agresiunii ruse", continuă comunicatul.
Cei doi lideri, care au convenit să "rămână în contact", au evocat între altele "situaţia alimentară mondială, extrem de tensionată din cauza războiului de agresiune rus". Ei "au subliniat rolul important al acordului asupra exporturilor de cereale, prelungit recent sub egida Naţiunilor Unite", conchide comunicatul guvernului german.