Cei doi bărbați reținuți în urma protestului de marți de la Parlament au fost puși sub control judiciar, după ce, inițial, fuseseră reținuți.
Primul, un bărbat de 50 de ani, bănuit că a pulverizat vopsea pe patru mașini la protestul de la Parlament, a fost reținut marți seara. Un al doilea participant la protestul de marți de la Parlament, un bărbat de 23 de ani, ar fi forțat poarta Senatului și a fost identificat după analizarea imaginilor video.
Ministerul de Interne transmite că au fost identificaţi peste 160 de protestatari și s-au aplicat 58 de sancțiuni.
Potrivit MAI, patru mașini au fost distruse, iar doi dintre proprietarii autovehiculelor au depus plângere în acest sens.
Amenzi de peste 200.000 de lei
117 amenzi în valoare de aproape 200.000 de lei au fost date până miercuri, după protestul de la Parlament, a anunțat Jandarmeria Capitalei.
Au mai fost identificate 211 persoane, fiind aplicate alte 45 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 24.500 de lei, în afara celor de marţi seară.
Conform unui comunicat MAI, din verificările efectuate a reieșit că 14 persoane, din cadrul a șase organizații, autointitulate civice, respectiv din cadrul grupului parlamentar AUR, „s-au erijat în organizatori ai manifestării publice neautorizate, fapt pentru care au fost aplicate acestora 14 sancțiuni contravenționale, în valoare de 140.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 60/1991, privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice”.
De asemenea, ieri fuseseră identificate alte 167 de persoane participante la protest și s-au aplicat 58 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 34.300 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 55/2020, Legii nr. 60/1991 și Legii nr. 61/1991.