Proteste uriașe la Istanbul. Cele mai ample manifestații din ultimul deceniu (Video)

Proteste uriașe la Istanbul. Cele mai ample manifestații din ultimul deceniu (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Sute de mii de turci au protestat sâmbătă la Istanbul împotriva încarcerării primarului Ekrem Imamoglu, principalul rival politic al președintelui Recep Tayyip Erdogan, în cadrul celor mai ample demonstrații văzute în Turcia în ultimul deceniu. Opoziția avansează un număr de peste 1 milion de participanți.

La miting a fost citită o scrisoare de la Imamoglu, întâmpinată cu aplauze și ovații de mulțime.

„Nu-mi este frică, pentru că sunteți alături de mine. Nu-mi este frică, pentru că națiunea e unită. Națiunea este unită împotriva asupritorului. Pot să mă închidă cât vor, să mă judece cât vor – națiunea a arătat că va zdrobi toate capcanele și comploturile”, se arată în mesaj, relatează Reuters.

De la arestarea lui Imamoglu săptămâna trecută și plasarea sa în detenție preventivă sub acuzații de corupție și terorism, sute de mii de turci din întreaga țară au răspuns apelurilor la proteste ale Opoziției. Deși manifestațiile au fost în general pașnice, aproape 2.000 de persoane au fost reținute.

Partidul Republican al Poporului (CHP), principala forță de opoziție, alături de alte partide, organizații pentru drepturile omului și unele state occidentale, susțin că dosarul împotriva lui Imamoglu este unul politic, menit să elimine un posibil contracandidat redutabil pentru Erdogan.

Guvernul neagă orice influență asupra justiției și afirmă că instanțele sunt independente.

„Dreptatea va fi făcută”

Sâmbătă, sute de mii de oameni, fluturând steaguri turcești și pancarte, s-au adunat pe faleza din cartierul Maltepe, pe partea asiatică a Istanbulului, la mitingul „Libertate pentru Imamoglu”, organizat de CHP. Poliția a impus măsuri stricte de securitate în jurul zonei.

„Dacă dreptatea tace, poporul va vorbi”, scria pe una dintre pancarte.

„Nu mi-e frică și voi continua să rezist. Îi chem pe toți să nu se teamă... M-au dat afară (de la serviciu), dar într-o zi dreptatea va fi făcută”, a spus Gunay Yildiz, fostă angajată a primăriei din districtul Esenyurt.

Bunyamin Turan, un profesor pensionar, a declarat: „Dacă ne uităm în istoria omenirii, în toate regimurile în care a existat oprimare, mai devreme sau mai târziu, poporul și cei care au rezistat au câștigat. Cei care sunt adevărații stăpâni ai țării au învins”.

Liderul CHP, Ozgur Ozel, a declarat de la tribună că milioane de turci cer eliberarea lui Imamoglu și alegeri anticipate. El a susținut că acuzațiile la adresa primarului sunt nefondate și motivate politic și a îndemnat la boicotarea canalelor media, brandurilor și magazinelor considerate apropiate de regimul Erdogan.

Duminica trecută, CHP a organizat alegeri primare pentru a-l desemna oficial pe Imamoglu drept candidat la viitoarele alegeri prezidențiale. Acestea sunt programate pentru 2028, dar partidul solicită devansarea lor, argumentând că actualul guvern și-a pierdut legitimitatea.

Ministrul de Interne, Ali Yerlikaya, a anunțat săptămâna aceasta că aproape 1.900 de persoane au fost reținute de la începutul protestelor, iar 260 dintre ele au fost arestate preventiv până joi.

Erdogan, care domină scena politică turcă de peste două decenii, a calificat protestele drept „un spectacol”, a avertizat că vor exista consecințe legale și a cerut CHP-ului „să înceteze să provoace poporul”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇