Pentru a noua săptămână consecutiv, mai multe mii de israelieni au ieşit sâmbătă seară pe străzile din Tel Aviv pentru a protesta faţă de o reformă foarte controversată a sistemului judiciar dorită de premierul Benjamin Netanyahu şi pe care ei o consideră dăunătoare democraţiei.
Coaliţia de dreapta şi de extremă dreapta formată în decembrie de Benjamin Netanyahu încearcă să obţină adoptarea unei o legislaţii care, în special, acordă guvernului putere de decizie în alegerea judecătorilor şi limitează prerogativele Curţii Supreme de a invalida decizii sau de a decide împotriva guvernului, provocând, de la anunţul textului la începutul lui ianuarie, manifestaţii masive, potrivit AFP.
"Democraţie, democraţie!" sau "Nu ne vom da bătuţi", au scandat manifestanţii în centrul Tel Avivului, în mijlocul unui nor de drapeluri israeliene.
Manifestaţii au fost organizate şi în alte oraşe israeliene.
Miercuri, în Tel Aviv au avut loc altercaţii între manifestanţi şi poliţia care a folosit tunuri cu apă şi grenade asurzitoare pentru a împrăştia mulţimea. Unsprezece protestatari răniţi au primit îngrijiri la spitalul Ichilov din Tel Aviv, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al centrului medical.
Potrivit contestatarilor săi, textul, vizând să reducă influenţa justiţiei în favoarea puterii politice, ameninţă caracterul democratic al statului Israel.
Dar Benjamin Netanyahu şi ministrul său de justiţie, Yariv Levin, consideră necesară restabilirea unui raport de forţe echilibrat între parlamentari şi Curtea Supremă, despre care prim-ministrul şi aliaţii săi afirmă că este politizată.
"Îmi iubesc ţara, sunt sionist şi vreau ca Israelul să rămână o ţară evreiască şi democratică", a declarat pentru AFP Revital Lévi, 52 de ani, care trăieşte la Tel Aviv. "Trebuie un sistem judiciar puternic, autonom şi o separare a puterilor", pentru a "garanta democraţia".
"Nu ratez nicio manifestaţie", a povestit Nimrod Mimran, 24 de ani, inginer QA (quality assurance). "Sunt dator să lupt", a adăugat el spunând că "se teme pentru drepturile sale".
Două dispoziţii cheie ale reformei - prima care modifică procesul de numire a judecătorilor şi a doua care intenţionează să împiedice Curtea Supremă să invalideze orice nouă lege fundamentală votată de parlament - au fost deja adoptate de deputaţi în primă lectură.
O altă dispoziţie extrem de contestată a reformei, introducerea unei clauze "derogatorii" care să permită parlamentului să anuleze cu majoritate simplă anumite decizii ale Curţii Supreme, urmează să fie votată în primă lectură la o dată ulterioară.
Manifestaţiile, care denunţă în general politica guvernului, nu par să influenţeze pentru moment determinarea lui Netanyahu şi a majorităţii sale.
Opoziţia, printre care liderul său centrist Yair Lapid, l-a acuzat în repetate rânduri pe Netanyahu că doreşte să-şi servească interesele personale prin această reformă.
Netanyahu fiind el însuşi judecat pentru corupţie în mai multe cazuri, adversarii săi consideră că, în cazul adoptării reformei, ar putea să o folosească pentru a anula o eventuală decizie a instanţei care să-l condamne.