Mai mulți reprezentanți ai grupurilor civice s-au adunat miercuri în fața sediului DIICOT pentru a protesta fața de clasarea Dosarului 10 august.
Protestatarii au purtat măști cu fețele actualilor șefi de parchete, dar și a ministrului Justiției Cătălin Predoiu, precum și a celor care au condus acum doi ani operațiunea de reprimare violentă a protestului Diasporei.
În fața sediului s-au așezat cei care purtau măști cu fețele ministrului Cătălin Predoiu, procurorului general Gabriela Scutea și șefei DIICOT Giorgiana Hosu.

Pe margine erau cei cu fețele șefilor de atunci ai Jandarmeriei, fostului ministru de Interne Carmen Dan sau a colonelului Cătălin Paraschiv, cunoscut ca ”fantoma albă” care dirija jandarmii.

Aceștia au afișat mesajul ”mulțumim”, către cei 3 din față.

Apoi, și-au dat măștile jos și au desfășurat un banner prin care lui Predoiu, Scutea și Hosu li se cerea demisia.
Răspunsul, în acest flashmob, a venit din partea Giorgianei Hosu, care a ridicat din umeri.

Protestul a fost unul pașnic și scurt. Chiar dacă au fost prezenți la fața locului polițiști, aceștia nu au intervenit.
Citește și: