Angajații Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) au protestat vineri, pentru a cincea zi la rând, la adresa măsurilor de austeritate anunțate de Guvernul Bolojan, care ar reduce drastic veniturile celor care gestionează fondurile europene.
Protestul a început în holul ministerului și a continuat în Piața Victoriei, după ora 14, când la stat se termină vinerea programul de lucru.
„Protestăm pe rând, să nu impactăm activitatea, câte o oră, câte două, pentru că suntem profesioniști, oameni serioși”, susţine Carmen Maican, președintele Sindicatului „MIPE Normalitate”, referindu-se la protestul de la minister.
Funcționarii sunt revoltați de un proiect de lege care va fi adoptat azi de Guvern, despre care spun că ar duce la o scădere de până la 42% a veniturilor brute, prin reducerea sporului pentru fonduri europene de la 50% la 35%.
„Prin măsurile luate, veniturile noastre sunt diminuate la jumătate, în condițiile în care noi suntem plătiți din bani europeni, impactul nostru este unul pozitiv la buget. Noi nu impactăm bugetul”, a subliniat Maican, pentru Agerpres.
Sesizare oficială la Comisia Europeană
Angajații vor trimite o sesizare oficială Comisiei Europene: „Vrem asumare în fața Comisiei Europene pe măsurile care se iau. Oricum noi scriem la Comisie.”
Angajații spun că, deși sunt pe locul al doilea în UE la rata de absorbție a fondurilor europene, eforturile lor sunt ignorate: „Suntem aici pentru că a existat un alt guvern care și-a asumat, ne-a dus în gard, și acum se iau alte măsuri, dar fără a lua în calcul repercusiunile.”
Sindicaliștii reclamă și faptul că nu au voie să lucreze în privat, spre deosebire de alte categorii de bugetari: „Dacă un profesor poate să aibă meditații sau dacă un medic se poate duce la o firmă privată, noi avem interdicție. (...) Asta este o mizerie fără margini, să ne bagi pumnul în gură.”
„Știm și noi să protestăm, știm și noi să lucrăm pe proceduri, să lucrăm un an de zile pe un proiect. Asta se dorește, asta vom face”, a adăugat liderul sindical, promițând proteste zilnice și încetinirea ritmului de lucru în semn de nemulțumire.
Mișcările de protest de la MIPE vin în contextul unui val mai larg de nemulțumiri în sistemul bugetar, după anunțarea măsurilor fiscale propuse de Guvernul Bolojan.
Proteste similare au avut loc în această săptămână și la Ministerul Finanțelor, la Casele de Pensii și în direcțiile județene ale ANAF.