Protest în fața Curții Constituționale de la Chișinău în apărarea ”limbii moldovenești”

Protest în fața Curții Constituționale de la Chișinău în apărarea ”limbii moldovenești”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Simpatizanţi ai Blocului Comuniştilor şi Socialiştilor (BCS) au organizat luni o acţiune de protest în faţa Curţii Constituţionale de la Chişinău „în apărarea limbii moldoveneşti”.

Aceștia nu sunt de acord cu proiectul de lege adoptat săptămâna trecută în prima lectură de Parlament care prevede că sintagma „limba română” o va înlocui pe cea de „limbă moldovenească” în întreaga legislaţie a Republicii Moldova, inclusiv în Constituţie, informează Radio Moldova şi Ştiri.md.

Mulţimea adunată a scandat "Noi suntem moldoveni!", "Noi vorbim moldoveneşte!", "Moldova, moldoveni, moldovenesc!' şi "Respectaţi Constituţia!".

ADVERTISING

"Cineva atentează la ceva ce este sfânt pentru fiecare moldovean din ţara asta. Ei încearcă să ne vâre pe gât altceva decât este în Constituţie", şi-a exprimat nemulţumirea socialistul Vasile Bolea în legătură cu faptul că în toate actele oficiale din Republica Moldova sintagma "limba maternă", "limba moldovenească" va fi înlocuită cu "limba română", aşa cum prevede noul proiect de lege votat deja în prima lectură.

"Nu ştiu cui îi trebuie toate manipulările acestea cu limba, noi suntem moldoveni", a adăugat şi liderul comunist Vladimir Voronin, fost preşedinte al republicii.

ADVERTISING

Deputatul socialist Vlad Bătrâncea a declarat că schimbarea limbii în Constituţie, dar şi în alte acte, se face prin referendum şi nu prin aprobarea unei legi organice.

În replică, preşedinta Comisiei juridice, numiri şi imunităţi, Olesea Stamate, a declarat că instanţa supremă şi-a expus deja poziţia în 2013 referitor la limba vorbită în Republica Moldova. Atunci, printr-o hotărâre, Curtea Constituţională a decis că limba oficială este limba română şi nu cea moldovenească.

De asemenea, purtătoarea de cuvânt a Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Adriana Vlas, a declarat că "socialiştii au găsit încă un instrument de a ne dezbina şi destabiliza situaţia în ţară - limba pe care o vorbim".

ADVERTISING

Potrivit acesteia, proiectul privind limba română este unul mult aşteptat de societatea noastră, iar majoritatea parlamentară va vota ferm acest proiect şi în a doua lectură.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇