Prinţul Harry cere protecţia poliţiei pentru a se putea întoarce în Marea Britanie

Prinţul Harry cere protecţia poliţiei pentru a se putea întoarce în Marea Britanie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Prințul Harry solicită revizuirea refuzului Ministerului de Interne de a-l lăsa să plătească pentru propria sa protecţie în Regatul Unit, după ce a fost urmărit de fotografi vara trecută.

Ducele de Sussex a depus o cerere de revizuire judiciară împotriva unei decizii a Ministerului de Interne prin care nu i se permite, nici măcar pe cont propriu, să plătească o echipă de protecţie pentru el şi pentru familia sa în timp ce se află în Regatul Unit.

Harry vrea să-şi ducă fiul Archie şi fiica Lilibet în vizită, dar el şi familia lui „nu se pot întoarce acasă” deoarece este prea periculos, a spus un reprezentant legal.

ADVERTISING

În plus, Ducele vrea să finanţeze el însuşi garanţia, în loc să ceară contribuabililor să plătească factura, a mai completat reprezentantul lui Harry. Acesta susţine că echipa sa de protecţie privată din SUA nu are jurisdicţie adecvată în străinătate sau acces la informaţiile secrete din Regatul Unit, care sunt necesare pentru a menţine familia Sussex în siguranţă.

„Marea Britanie va fi întotdeauna casa prinţului Harry, o ţară în care îşi doreşte ca soţia şi copiii să fie în siguranţă”, a declarat reprezentantul legal al ducelui într-o declaraţie pentru agenţia de presă Associated Press, citat de The Guardian.

ADVERTISING

Reprezentantul a adăugat: „Cu lipsa protecţiei poliţiei, vine un risc personal prea mare. Ducele şi ducesa de Sussex finanţează personal o echipă de securitate privată pentru familia lor, dar această securitate nu poate reproduce protecţia necesară oferită de poliţia din Regatul Unit. În absenţa unei astfel de protecţie, prinţul Harry şi familia sa nu se pot întoarce la casa lui.”

Lilibet, care are acum şapte luni, nu şi-a întâlnit încă străbunica, Regina Elisabeta a II-a, şi nici bunicul, Charles - Prinţul de Wales.

ADVERTISING

„Prinţul Harry a moştenit un risc de securitate încă de la naştere, pe viaţă. El rămâne al şaselea în rând la tron, a îndeplinit două misiuni de serviciu de luptă în Afganistan, iar în ultimii ani familia sa a fost supusă ameninţărilor neonaziste şi extremiste bine documentate. În timp ce rolul său în cadrul instituţiei s-a schimbat, profilul său de membru al familiei regale nu s-a schimbat. Şi nici ameninţarea la adresa lui şi a familiei sale”, a mai adăugat reprezentatul legal.

Harry şi Meghan şi-au pierdut protecţia poliţiei finanţată de contribuabili după ce au demisionat din funcţia de membri ai familiei regale. Cei doi au fost forţaţi să dezvăluie că au pus în aplicare „aranjamente de securitate finanţate din privat” pentru mutarea lor în SUA, după ce preşedintele de atunci, Donald Trump, a spus că ţara sa nu va plăti pentru protecţia lor.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇