Primele tensiuni după ce a fost anunțat rezultatul alegerilor din Taiwan: Ce spun președintele ales, China și SUA

Primele tensiuni după ce a fost anunțat rezultatul alegerilor din Taiwan: Ce spun președintele ales, China și SUA

Taiwanul și-a ales președintele. Lai Ching-te, reprezentantul Partidului Democrat Progresist (DPP), considerat de Beijing drept „un grav pericol”, a obținut peste 40% din voturi.

După anunțarea rezultatelor, Lai Ching-te a promis să protejeze insula de „amenințările și intimidările din partea Chinei”, în timp ce un oficial chinez a declarat că nimic nu se schimbă, iar Partidul Democrat Progresist, care a câştigat scrutinul, nu poate reprezenta majoritatea opiniei publice de pe insulă. Și Biden a reacționat, răspunzând la o întrebare. „Noi nu susținem independența ...”, a spus cel mai important susținător extern al Taiwanului.

ADVERTISING

Preşedintele ales al Taiwanului, Lai Ching-te, reprezentantul DPP, a promis sâmbătă, în faţa susţinătorilor săi, să protejeze insula de „ameninţările şi intimidările din partea Chinei”, după ce Beijingul a transmis după scrutinul prezidenţial şi parlamentar desfăşurat sâmbătă că reunificarea este inevitabilă, transmite France Presse.

Lai a felicitat populaţia pentru că „a rezistat cu succes eforturilor forţelor externe de a influenţa aceste alegeri".

„Vreau să mulţumesc poporului taiwanez pentru că a scris un nou capitol al democraţiei noastre", a spus Lai Ching-te în discursul său de victorie, "pentru că spunem comunităţii internaţionale că, între democraţie şi autoritarism, noi vom fi de partea democraţiei".

ADVERTISING

El a promis, în același timp, să „continue schimburile şi cooperarea cu China".

De cealaltă parte, în China, acoperirea mediatică a alegerilor din Taiwan a fost redusă la minimum în timpul campaniei, iar sâmbătă seara, programul de ştiri al televiziunii de stat nici măcar nu le-a menţionat, scrie AFP.

După anunțarea rezultatelor, Chen Binhua, un purtător de cuvânt al Biroului pentru afaceri taiwaneze al Consiliului de Stat, a declarat că Taiwanul aparţine Chinei şi alegerile de sâmbătă nu vor opri tendința inevitabilă de reunificare a Chinei, transmite agenţia chineză de presă Xinhua.

„Poziţia noastră privind rezolvarea problemei Taiwanului şi realizarea reunificării naţionale rămâne neschimbată, iar determinarea noastră este de nezdruncinat", a declarat Chen.

ADVERTISING

„Vom respecta Consensul din 1992, care întruchipează principiul 'o singură Chină', şi ne vom opune cu fermitate activităţilor separatiste care vizează 'independenţa Taiwanului' şi interferenţelor străine", a declarat Chen.

El a mai spus că DPP, partidul care a câștigat alegerile, nu reprezintă majoritatea opiniei publice de pe insulă.

Și președintele Joe Biden a avut o reacție după anunțarea rezultatelor alegerilor din Taiwan.

"Noi nu susţinem independenţa..." a declarat Biden, când i s-a cerut o reacţie la alegerile de sâmbătă.

Cu câteva ore înainte de deschiderea urnelor, Washingtonul avertizase că "ar fi inacceptabil" ca "orice" ţară să intervină în alegeri.

Partidul Democrat Progresist, aflat deja la guvernare, a obținut cel mai mare număr de voturi, dar a şi pierdut majoritatea în parlament, în timp ce candidatul său, Lai Ching-te, a fost ales preşedinte în locul preşedintelui demisionar Tsai Ing-Wen.

În Taiwan, acesta este primul partid politic care câştigă trei mandate consecutive de când populaţia din această ţară insulară democratică a început să îşi aleagă direct preşedintele în 1996. 

Lai a câştigat alegerile prezidenţiale într-un singur tur de scrutin cu 40,1% din voturi. El îşi va prelua mandatul la 20 mai.

Prezenţa la vot a fost de 71,9%.

Taiwanul, o insulă vecină pe care China o revendică ca fiind a sa, a fost o poveste de succes democratic de când a organizat primele alegeri prezidenţiale directe în 1996, punctul culminant al unor decenii de luptă împotriva unui regim autoritar şi a legii marţiale.

Statele Unite sunt cel mai important susţinător internaţional al Taiwanului şi cel mai important furnizor de arme, în ciuda lipsei de legături diplomatice oficiale cu insula.

Guvernul taiwanez se aşteaptă ca China să încerce să exercite presiuni asupra preşedintelui ales, inclusiv prin organizarea de manevre militare în apropierea insulei în această primăvară, au declarat doi oficiali guvernamentali de rang înalt.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇