Primarii austrieci care s-au imunizat înaintea populației generale, ironizați cu gogoși ”vaccinate”

Primarii austrieci care s-au imunizat înaintea populației generale, ironizați cu gogoși ”vaccinate”

O patiserie din Viena a creat o versiune adaptată vremurilor de pandemie a unui preparat tradiţional, menită să „injecteze” o doză de umor în aşteptarea imunizării anti-COVID-19, relatează dpa.

Concepută pentru sezonul carnavalului care se încheie marţi, „Mayor’s doughnut” (gogoaşa primarului) este decorată cu mici sfere ţepoase asemănătoare unui coronavirus. O seringă de plastic umplută cu lichior advocaat este înfiptă în fiecare gogoaşă.

Preparatul inovator face referire nu foarte subtil la mai mulţi primari austrieci care au ţinut prima pagină a ziarelor pentru că s-au vaccinat anti-COVID-19 înaintea populaţiei generale, asigurându-şi dozele în timpul campaniilor de vaccinare din căminele locale pentru vârstnici.

ADVERTISING

"Toţi vrem să fim imunizaţi. Aşteptăm cu toţii", a declarat Doris Felber, care conduce lanţul de patiserii Felber ce vinde gogoşile speciale.

"Am vrut să facem aşteptarea mai uşoară cu o mică doză, puţin alcool", a declarat ea pentru radiodifuzorul austriac ORF.

Citeşte articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇