Primăria Capitalei vrea să cumpere cu fonduri europene 100 de troleibuze și 79 de tramvaie noi. Ce dotări trebuie să aibă vehiculele

Primăria Capitalei vrea să cumpere cu fonduri europene 100 de troleibuze și 79 de tramvaie noi. Ce dotări trebuie să aibă vehiculele
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primăria Capitalei anunță că pregătește achiziția a 100 de troleibuze și 79 de tramvaie noi, investiție care urmează să fie finanțată prin Programul Regional București-Ilfov 2021-2027. Autoritățile susțin că licitațiile ar putea fi lansate în perioada următoare, după finalizarea etapelor de consultare cu producătorii interesați.

Municipalitatea a transmis, într-o postare pe Facebook, că, în ultimele zile, au avut loc întâlniri tehnice cu mai mulți producători de vehicule de transport public pentru clarificarea cerințelor tehnice și pregătirea documentațiilor de achiziție.

La discuții au participat companiile Anadolu, Solaris, BMC și Automatica Mobility, interesate de viitoarea licitație pentru troleibuze, precum și Astra, Bozankaya, Škoda și Pesa, pentru achiziția de tramvaie.

Potrivit Primăriei București, întâlnirile au fost organizate după încheierea perioadei de consultare a pieței, în cadrul căreia companiile au transmis observații, recomandări și solicitări de clarificare privind caietele de sarcini.

„Ne dorim să lansăm licitațiile cât mai curând și să atragem cât mai multe oferte. De aceea, analizăm toate propunerile primite și clarificăm din timp aspectele tehnice, astfel încât procedurile să se desfășoare mai rapid și mai eficient”, a transmis municipalitatea.

Vehicule cu aer condiționat, prize USB și sisteme moderne de siguranță

Conform cerințelor anunțate de Primărie, noile troleibuze și tramvaie vor trebui să fie dotate cu aer condiționat, rampe pentru persoanele cu mobilitate redusă, sisteme audio-video de informare a călătorilor, camere de supraveghere video, validatoare contactless și prize USB.

De asemenea, vehiculele vor trebui să includă sisteme moderne de siguranță și asistență la conducere.

Municipalitatea precizează că producătorii interesați vor putea vizita depourile STB pentru a analiza infrastructura existentă și condițiile în care vor fi exploatate viitoarele vehicule.

Tramvaiele sunt legate de modernizarea a 50 km de linii

Cele 79 de tramvaie noi sunt incluse în două proiecte majore de infrastructură aflate în pregătire: modernizarea a aproximativ 50 de kilometri de linii de tramvai și extinderea liniei din Prelungirea Ghencea.

Achizițiile fac parte din strategia Primăriei Capitalei de modernizare a transportului public și de reducere a poluării, în condițiile în care o parte importantă a flotei STB a fost reînnoită în ultimii ani prin cumpărarea de tramvaie, autobuze electrice și troleibuze noi.

Primăria nu a precizat în postarea de duminică valoarea viitoarelor contracte. Totuși, potrivit informațiilor prezentate anterior de municipalitate în cadrul Programului Regional București-Ilfov 2021-2027, pachetul de investiții care include cele 100 de troleibuze, cele 79 de tramvaie și modernizarea infrastructurii de tramvai era estimat la aproximativ 400 de milioane de euro.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google