Prima reacție a actriței Monica Odagiu după ce a accidentat mortal un pieton

Prima reacție a actriței Monica Odagiu după ce a accidentat mortal un pieton
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Actrița Monica Odagiu, care a fost implicată duminică după-amiază într-un accident mortal, spune că a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a evita tragedia.

Mai mult, actrița a afirmat că este traumatizată pentru că nu îi ies din minte momentele în care bărbatul accidentat și-a pierdut viața.

”Astăzi am trăit o experiență tragică, fiind pusă într-o situație in care efectiv nu am mai avut ce să fac decât să privesc neputincioasă cum se stinge un om în fața mea, deși am incercat să evit acest tragic eveniment. Sunt traumatizată pentru că nu îmi ies din minte acele clipe teribile în care acel om s-a stins și nu doresc nimănui să treacă prin asta.

ADVERTISING

Îmi cer scuze tuturor celor care așteptau o reacție imediată din partea mea, dar vă rog să mă credeți că în acele momente nu am fost în stare”, a scris actrița pe Facebook.

Monica Odagiu spune că momentul accidentului a fost înregistrat pe camerele video, iar cei care se ocupa de caz si au apucat să le verifice apreciază că nu a greșit.

”Departe de mine gândul de a ascunde vreo chestiune relevantă vizavi de acest tragic eveniment și vreau să subliniez că totul a fost înregistrat pe camerele video, iar cei care se ocupa de caz si au apucat să le verifice apreciază că nu am greșit, reacțiile mele în acele clipe fiind firești și corecte. Primele mele gânduri merg spre o familie care astăzi a pierdut pe cineva iubit.

ADVERTISING

Din păcate eu nu am putut schimba în niciun fel acest final, deși am făcut tot ceea ce se putea face in acele secunde pentru a evita o tragedie. Vă rog pe toți să mă înțelegeți că în aceste momente am și eu nevoie de liniște ca să pot să trec peste șoc. Vă mulțumesc dacă lăsați legea să-și spună cuvântul”, a conchis actrița.

Monica Odagiu a lovit în plin cu mașina un bărbat de 35 de ani care traversa neregulamentar și care a murit în urma impactului. Accidentul a avut loc pe strada Știrbei Vodă, în apropiere de Sala Palatului.

ADVERTISING

În urma testării cu aparatul alcooltest, s-a constatat că actrița nu consumase alcool.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇