Prima anchetă pentru viol virtual în metavers: Cazul care poate deschide un nou teritoriu juridic

Prima anchetă pentru viol virtual în metavers: Cazul care poate deschide un nou teritoriu juridic
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Poliția britanică investighează cazul unei tinere al cărei avatar a fost „agresat sexual” în spațiul virtual de un grup de persoane neidentificate.

Tânăra, care folosea o cască specială pentru realitatea virtuală, nu a fost agresată fizic, însă a rămas traumatizată în urma incidentului, iar surse din cadrul poliției au spus că e posibil ca victima să fi trăit o traumă comparabilă cu cea a unui viol real, relatează Euronews.

"Există un impact emoțional și psihologic asupra victimei care durează mai mult decât orice rană fizică", a spus un înalt oficial citat de Daily Mail.

ADVERTISING

Anchetatorii nu au făcut publice mai multe detalii despre acest caz pentru a proteja identitatea copilului, dar și fiindcă se tem că instrumentarea cazului s-ar putea dovedi imposibilă în actualul cadru juridic, în care agresiunea sexuală e definită drept "atingere fizică neconsimțită" într-o manieră sexuală.

Ancheta a stârnit și critici, multe voci întrebând dacă poliția ar trebui să aloce timpul și resursele limitate pentru a ancheta incidente din metavers în timp ce cazurile de viol continuă să se înmulțească în viața reală.

ADVERTISING

Potrivit organizației Rape Crisis England & Wales, între iulie 2022 și iunie 2023 poliția britanică a înregistrat 68.109 de violuri, iar la sfârșitul acestei perioade doar 2,2% din acestea (1.498 de cazuri) au ajuns în instanță.

Ministrul britanic de Interne James Cleverly a apărat, însă, investigația poliției: "Știu că e ușor să respingi acest lucru ca fiind nereal, dar ideea acestor medii virtuale este că sunt incredibil de captivante", a spus el pentru LBC.

El a subliniat că victima este un minor care a suferit traume sexuale, iar un astfel de incident are un efect psihologic foarte important. "Merită să ne gândim că cineva care este dornic să pună digital un copil într-o astfel de traumă ar putea continua să facă lucruri groaznice în realitate", a adăugat Cleverly.

ADVERTISING

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇