Evgheni Prigojin, liderul grupului de mercenari ruşi Wagner, a afirmat că fiul purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a servit ca artilerist în cadrul forţei sale private de luptători.
„Dintre toţi cunoscuţii mei – voi spune asta pentru prima dată – o persoană, Dmitri Sergheevici Peskov, care la un moment dat avea reputaţia de a fi un liberal complet … Fiul său, care a trăit pentru un timp în America, dacă nu mă înşel, sau în Anglia, a venit şi a cerut să fie luat ca simplu artilerist.
Şi s-a descurcat absolut bine ca simplu artilerist, cu genunchii în noroi şi r**t, cu un Uragan (lansator multiplu de rachete). Puţini oameni ştiu despre el", a declarat Prigojin într-un interviu video cu Aleksandr Simonov, corespondentul militar al RIA FAN, relatează CNN.
Prigojin nu a precizat despre ce perioadă de timp vorbea sau dacă fiul lui Peskov a servit pentru Wagner în Ucraina.
Şeful Wagner are însă reputaţia de a face afirmaţii nefondate, adesea folosind sarcasmul.
CNN l-a contactat pe Dmitri Peskov pentru comentarii, dar nu a primit încă un răspuns.