Președinții Poloniei, Lituaniei, Letoniei și Estoniei au mers la Kiev, fără cel al Germaniei (Galerie foto)

Președinții Poloniei, Lituaniei, Letoniei și Estoniei au mers la Kiev, fără cel al Germaniei (Galerie foto)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Președintele Poloniei și omologii săi din țările baltice au mers la Kiev, miercuri, pentru a vedea cu ochii lor distrugerile provocate de armata rusă și pentru a da asigurări Ucrainei de sprijinul oferit de statele pe care le conduc.

Președintele Germaniei ar fi vrut să facă și el parte din grup, dar nu a fost primit de ucraineni.

Cei patru șefi de stat au fost primiți la Kiev de premierul Ucrainei, Denis Șmigal. Ei au ajuns la Kiev cu trenul, la fel ca alți oficiali europeni.

Cancelaria președintelui Poloniei a difuzat imagini din timpul vizitei.

Președintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, a transmis că merge la Kiev cu „un mesaj puternic de sprijin politic și asistență militară”.

ADVERTISING

„Lituania va continuă să sprijine lupta Ucrainei pentru suveranitate și libertate”, a spus el, adăugând: „Разом до перемоги!”, adică „Împreună spre victorie!”.

La Kiev au mai fost în ultimele zile și președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, premierul Marii Britanii, Boris Johnson, precum și președintele Parlamentului European, Roberta Metsola.

Ar fi vrut să meargă și președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, însă Kievul nu a fost de acord cu vizita sa, din cauza relațiilor sale apropiate cu Rusia.

ADVERTISING

Și premierii Poloniei, Cehiei și Slovaciei au fost la Kiev, în luna martie.

Din România, numai Dacian Cioloș și câțiva deputați USR au mers recent în Ucraina, însă țara noastră nu a fost reprezentată la nivel înalt, până acum, la Kiev.

Ești ceea ce citești, citește responsabil!
Sprijină jurnalismul independent, sancționează manipularea și contribuie la normalitate și dezvoltare predictibilă în România!
ALEGE CUM VREI SĂ NE SUSȚII
Donație Lunară
Donație Unică
ALEGE SUMA PE CARE VREI SĂ O DONEZI
  • 30 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 250 lei
Altă sumă
lei
euro
Au apărut următoarele erori
* Continuând donația, accepți termenii si condițiile site-ului. Poți vedea în politica de confidențialitate ce date personale colectăm și de ce.

Partenerii noștri