Președintele Asociației Colectiv, după achitarea lui Piedone: Bravo, mă, ești dintre cei care calcă în picioare tot!

Președintele Asociației Colectiv, după achitarea lui Piedone: Bravo, mă, ești dintre cei care calcă în picioare tot!
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Eugen Iancu, tatăl lui Alexandru Iancu, tânăr care a murit la Spitalul Sfântul Ioan din Capitală la 3 săptămâni de la incendiul din Colectiv, a declarat, după decizia de achitare a fostului primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, că dintre cei care au dat autorizaţii nu e mai este nimeni în puşcărie.

“În momentul în care localurile funcţionează de capul lor, cu autorizaţii date, nu ni s-a clarificat în ce condiţii erau date autorizaţiile la Colectiv, iată, în momentul ăsta din primărie, deci dintre cei care au autorizat, nu mai e nimeni în puşcărie decât pompierii. Dacă ar fi să ne luăm după justiţie, toată lumea şi-a făcut datoria, nu? De fapt nu e vinovat nimeni. Au murit 65 de oameni că aşa a fost să fie”, a declarat Eugen Iancu.

ADVERTISING

El crede că oamenii ar trebui să se întrebe dacă avem cu adevărat justiţie.

“Haideţi să vă spun ceva. Eu am 58 de ani. Nu prea mă interesează ce se mai întâmplă cu mine astăzi, mâine sau poimâine, dacă mai trăiesc zece, douăzeci sau un an. Problemele astea trebuie să şi le pună tinerii, cei care la ora asta tac şi mulţi consideră că eliberarea unuia sau altuia este normală. Ar trebui toată lumea să se întrebe în ce ţară trăim?

Avem justiţie? Avem procurori care într-adevăr anchetează sau avem nişte oameni care se fac din când în când că mai şi anchetează. Avem judecători care într-adevăr dau condamnări fără drept de apel sau avem judecători care din când în când mai dau şi câte o condamnare, în rest, se joacă de-a justiţia? Avem poliţie care chiar îşi face datoria? Avem sănătate care funcţionează? Eu în momentul ăsta am trei victime arse în diferite spitale din ţară, care nu au nicio şansă la viaţă, iar pe mine mă sună aparţinătorii să mă întrebe ce să facă şi eu nu ştiu ce să le spun.

ADVERTISING

Discutăm despre ce se întâmplă în ţara asta. Ce facem? Pentru că dacă ieşim pe stradă şi luăm interviuri acum, toată lumea este nemulţumită de ce se întâmplă la spitale, toată lumea este nemulţumită de ce se întâmplă în şcoli, toată lumea este nemulţumită de tot. Şi ce facem? Iată. Avem nişte politicieni care, deşi ar putea fi condamnaţi pentru 10 - 20 de ani şi confiscate toate averile cel puţin rudelor de gradul întâi, sunt condamnaţi la nişte ani, iar după câteva luni nu li se confiscă nimic. Şi asta înseamnă justiţie”, a mai afirmat Eugen Iancu.

ADVERTISING

El i-a transmis şi un mesaj lui Cristian Popescu Piedone.

“Sincer să fiu, în momentul ăsta nu pot decât să îl felicit pe Piedone şi să spun ”Bravo, mă, eşti dintre cei care calcă în picioare tot. Dacă lumea te suportă aşa, felicitările mele!”, a mai declarat Eugen Iancu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇