Preşedintele Argentinei, Alberto Fernandez (foto), a fost vaccinat împotriva COVID-19 cu vaccinul rusesc Sputnik V, a confirmat joi un oficial.
Alberto Fernandez, în vârstă de 61 de ani, a fost vaccinat la o zi după ce agenţia de reglementare în domeniu din Argentina a aprobat utilizarea Sputnik V pentru persoanele de peste 60 de ani, potrivit agenţiei Reuters.
Rusia a cerut autorizare și în UE
Autorităţile ruse au depus o cerere de înregistrare în Uniunea Europeană (UE) a vaccinului împotriva Covid-19 Sputnik V, a anunţat Fondul rus de investiţii directe (RDIF), care a participat la dezvoltarea vaccinului.
Fondul a anunţat într-un comunicat că a ”depus o cerere de înregistrare şi se aşteaptă ca o primă examinare (a documentelor trimise) să aibă loc în februarie”.
Un purtător de cuvânt al fondului a declarat pentru AFP că această cerere a fost depusă marţi, la Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA).
Citește și: