Rusia face un pas important pentru autorizarea vaccinului Sputnik V în Uniunea Europeană

Rusia face un pas important pentru autorizarea vaccinului Sputnik V în Uniunea Europeană

Autorităţile ruse au depus o cerere de înregistrare în Uniunea Europeană (UE) a vaccinului împotriva Covid-19 Sputnik V, a anunţat Fondul rus de investiţii directe (RDIF), care a participat la dezvoltarea vaccinului.

Fondul a anunţat într-un comunicat că a ”depus o cerere de înregistrare şi se aşteaptă ca o primă examinare (a documentelor trimise) să aibă loc în februarie”.

Un purtător de cuvânt al fondului a declarat pentru AFP că această cerere a fost depusă marţi, la Agenţia Euroepajă a Medicamentului (EMA).

ADVERTISING

Documentele cerute - rezultatele interimare ale testelor clinice din faza 3, care se află în curs - urmează să fie trimise şi examinate treptat.

”Pe baza seriei de examinări, EMA va decide cu privire la autorizarea vaccinului Sputnik V în Uniunea Europeană”, precizează fondul.

EMA a anunţat, la rândul său, într-un comunicat transmis AFP, că ”va comunica atunci când o procedură de examinare continuă va începe”.

”Noi am demarat la sfârşitul lui octombrie procesul autorizării vaccinului în Europa. Este un proces de anvergură, al cărui obiectiv este obţinerea permisiunii utilizării vaccinului în UE”, precizează un purtător de cuvânt al fondului.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

”Înregistrarea este o etapă importantă”, apreciază el.

Rusia a început deja să vaccineze populaţia împotriva COVID-19 cu vaccinul Sputnik V

Denumit Sputnik V ca omagiu adus primului satelit lansat de către URSS în 1957, vaccinul rusesc împotriva noului coronavirus SARS-CoV-2 a fost primit cu scepticism în lume, din cauza unui anunţ considerat prematur, încă din august, înainte de începerea testelor clinice în masă (faza 3) şi de publicarea rezultatelor ştiinţifice.

Rusia susţine că vaccinul Sputnik V este eficient 92% împotriva Covid

ADVERTISING

Potrvit Fondului suveran rus, Sputnik V este înregistrat în Belarus, Serbia, Argentina, Bolivia, Algeria, în teritoriile palestiniene, Venezuela, Paraguay şi Turmenistan.

India va produce sute de milioane de doze de vaccin Sputnik V. Ruşii susţin că au cerere pentru 1,2 miliarde de doze

Directorul general al fondului anunţa săptămâna trecută că această cere urma să fie transmisă UE săptămâna viitoare.

Testele pe oameni pentru combinaţia de vaccinuri Sputnik-AstraZeneca vor începe în februarie


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇