Stabilirea miliardarului Peter Thiel în Argentina coincide cu propuneri legislative despre care opoziția susține că ar consolida puterea miliardarilor americani din domeniul tehnologiei în această țară.
Zeci de protestatari s-au adunat în această săptămână în fața reședinței din Buenos Aires a cofondatorului PayPal și Palantir și proeminentului libertarian Peter Thiel, după ce în parlament au apărut semne de întrebare cu privire la prezența miliardarului în această țară.
Purtând măști albe, aceștia au afișat pancarte pe care scria „Peter Thief” („Peter Hoțul”) și „Nu legii Peter Thiel” în fața porților din fier forjat ale reședinței în valoare de 12 milioane de dolari, pe care miliardarul a cumpărat-o în aprilie, odată cu mutarea familiei sale în Argentina, relatează The Guardian.
Prezența magnatului din domeniul tehnologiei provoacă o stare generală de neliniște în Argentina. Mutarea lui a fost interpretată ca parte a unui plan de a se proteja în eventualitatea unui al treilea război mondial, întrucât Argentina, o țară bogată din punct de vedere agricol și situată adânc în emisfera sudică, ar putea fi locul ideal în care un miliardar din tehnologie să aștepte trecerea apocalipsei.
Totuși, evoluțiile recente din această țară sugerează că Thiel ar putea avea și motivații mai pragmatice, notează cotidianul britanic.
Thiel, acuzat că manevrează parlamentul argentinian
Săptămâna trecută, Camera Deputaților din Argentina a organizat o dezbatere de șase ore pe marginea unui set de modificări legislative ample, propuse de guvernul de dreapta al președintelui Javier Milei la scurt timp după ce Thiel s-a mutat la Buenos Aires. Aceștia i-au invitat pe Thiel, pe Milei și un oficial din cadrul serviciilor de informații argentiniene să răspundă la întrebări.
„Niciunul dintre ei nu a răspuns și niciunul nu a venit la ședință”, a declarat Juan Marino, deputat și lider al partidului Piquetero.
Marino a afirmat că noile legi constituie un „pachet legislativ tehnofascist”, menit să consolideze puterea miliardarilor americani din domeniul tehnologiei în țară.
Deși Thiel nu a pledat public pentru aceste măsuri, Marino și alte persoane au sugerat că momentul ales pentru promovarea lor este semnificativ.
Ședința din Camera Deputaților a avut loc după ce deputați argentinieni din mai multe partide au solicitat public guvernului informații despre Thiel, întâlnirile și afacerile acestuia. Nicio solicitare nu a primit răspuns.
Ce prevede „pachetul legislativ tehnofascist”
- Una dintre legi, denumită „super RIGI”, ar institui un regim de investiții care le oferă companiilor străine o cotă minimă de impozitare și o garanție pe 30 de ani împotriva modificărilor legislative. Actul normativ menționează în mod specific centrele de date pentru inteligență artificială printre investițiile pe care urmărește să le atragă.
- Un alt act normativ, care a fost respins, viza eliminarea majorității restricțiilor privind achiziționarea de terenuri în Argentina de către cetățeni străini. Un decret final ar obliga anumite departamente civile ale administrației să transmită serviciilor de informații volume uriașe de date cu caracter personal ale cetățenilor argentinieni.
Nu există dovezi că Thiel ar fi pledat direct pentru aceste legi. Totuși, în lunile de după mutarea sa la Buenos Aires, acesta a avut întâlniri confidențiale cu Milei și cu consilieri prezidențiali cheie. Este neobișnuit ca un investitor străin să beneficieze de un asemenea nivel de acces, menționează The Guardian.
Argentina, „laboratorul” tehnomiliardarilor
Marino și alții văd în pachetul legislativ amprenta intereselor mai ample ale lui Thiel, caracterizate prin viziunea sa tehnolibertariană.
Proiectul care prevede transferul unor volume uriașe de date cu caracter personal ale argentinienilor către serviciile de informații ale statului survine în contextul în care deputații argentinieni au adresat întrebări tot mai insistente – rămase fără răspuns – cu privire la existența unor eventuale contracte nedeclarate între stat și Palantir, compania cofondată de Thiel.
Marino spune că legea privind regimul funciar ar fi putut deschide calea pentru „orașe-startup” semiautonome, precum controversatul proiect imobiliar Próspera din Honduras. Thiel a promovat conceptul acestor „orașe-startup” ca o modalitate prin care libertarienii își pot crea zone aflate în afara controlului statului.
„Argentina este un fel de laborator”, a declarat Cecilia Nicolini, reprezentanta Argentinei în parlamentul regional Mercosur. Miliardarii americani din domeniul tehnologiei, a spus ea, „folosesc Argentina pe post de laborator, deoarece au la putere o persoană, pe Milei, care este chiar mai nebun decât ei”.
„Nu este vorba doar despre faptul că (Thiel) a ales Argentina considerând-o un loc sigur în care să trăiască, într-o lume confruntată cu numeroase războaie și așa mai departe. Dar, în realitate, cred că în spatele acestui lucru există un plan clar. Iar acesta are legătură cu reformele pe care Milei încearcă să le adopte – cu un oarecare succes în unele cazuri, dar și cu reacții adverse în altele.”
Președintele argentinian Milei a publicat, în această vară, un articol în Financial Times în care pleda pentru crearea unor „corporații non-umane” – „entități operate de agenți AI sau de roboți”.
Această idee oglindește o viziune avansată de directorul executiv al OpenAI, Sam Altman, care a prezis în 2024 că lumea ar putea fi condusă în curând de companii deținute de inteligența artificială. Acest lucru ridică, însă, întrebări complexe privind răspunderea juridică a acestor entități.
T.D.
