Miliardarul Peter Thiel: Bitcoinul este o “armă financiară a Chinei”, care poate submina America

Miliardarul Peter Thiel: Bitcoinul este o “armă financiară a Chinei”, care poate submina America
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Miliardarul american Peter Thiel se declară în favoarea criptomonedelor de tipul bitcoin, însă este în acelaşi timp de părere că această monedă virtuală este o “armă financiară a Chinei”, care poate submina America.

Cu ocazia unui eveniment virtual pentru membrii Fundaţiei Richard Nixon, Thiel, investitor în fonduri speculative şi sponsor al partidului conservator din SUA, a cerut guvernului american să înăsprească legislaţia cu privire la criptomonede, deşi el însuşi a investit masiv în fonduri pe bază de monede virtuale şi în monedele propriu-zise, notează Bloomberg.

ADVERTISING

“Mă întreb dacă nu cumva în acest moment bitcoinul nu ar trebui să fie considerat, parţial, o armă financiară a Chinei împotriva SUA. Reprezintă o ameninţare la adresa monedei fiduciare, dar mai ales la adresa dolarului american”, a spus Thiel, adăugând că liderii americani ar trebui să pună întrebări mai dure cu privire la modul în care această monedă funcţionează.

Thiel şi-a manifestat în repetate rânduri nemulţumirea faţă de companiile americane care fac afaceri cu Beijingul, printre care Google şi Apple.

ADVERTISING

La evenimentul recent, acesta şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că tehnologiile dezvoltate de divizia de inteligenţă artificială a Google pot fi folosite de China pentru persecutarea minorităţilor etnice şi religioase din regiunea Xinjiang.

Thiel a mai menţionat că SUA ar trebui să urmeze exemplul Indiei şi să interzică aplicaţia TikTok, deţinută de compania chineză ByteDance.

C.S.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇