Polonia va cumpăra 48 de avioane de luptă FA-50, 180 de tancuri K2 Black Panther și obuziere din Coreea de Sud, a declarat vineri ministrul apărării de la Varșovia, citat de presa poloneză, în contextul în care țara își întărește armata din cauza războiului din Ucraina, scrie Reuters
Invazia Rusiei în Ucraina a stârnit temeri legate de securitate în multe țări din fostul bloc estic, iar Polonia, membră NATO, a promis să își majoreze cheltuielile pentru apărare la 3% din produsul intern brut (PIB) și să își dubleze dimensiunea armatei sale pentru a descuraja orice atac.
"În acest an, primele unități vor fi livrate și în total vor fi 180 de tancuri (K2 Black Panther) în prima comandă; în cele din urmă, aceste tancuri vor fi produse în Polonia", a declarat Mariusz Blaszczak într-un extras dintr-un interviu acordat săptămânalului Sieci publicat online.
Blaszczak a precizat că Polonia va cumpăra, de asemenea, obuziere și avioane de luptă FA-50 din Coreea de Sud.
"Suntem interesați să achiziționăm trei escadrile, adică 48 de avioane", a spus Blaszczak. "Primele avioane ar urma să fie livrate Poloniei anul viitor".
Tancul K2 Black Panther este fabricat de Hyundai Rotem, iar avionul de luptă FA-50 este produs de Korea Aerospace Industries.