Pentagonul recunoaște că ultimul atac de la Kabul a fost o „greșeală oribilă”: zece civili, între care șapte copii, au fost uciși

Pentagonul recunoaște că ultimul atac de la Kabul a fost o „greșeală oribilă”: zece civili, între care șapte copii, au fost uciși
Foto: Hepta.ro

Ministrul american al apărării, Lloyd Austin, a prezentat vineri scuze pentru eroarea forţelor americane de la Kabul, produsă cu puţin timp înaintea retragerii şi în urma căreia şi-au pierdut viaţa zece civili, informează AFP.

„Ofer cele mai profunde condoleanţe rudelor supravieţuitoare ale celor care au fost ucişi”, a declarat, într-un comunicat, şeful Pentagonului, care a recunoscut că bărbatul vizat era „doar o victimă nevinovată, la fel ca celelalte persoane ucise în mod tragic”.

„Ne cerem scuze şi vom face tot posibilul să învăţăm din această greşeală oribilă”, a adăugat el.

Tot vineri, un general american a recunoscut că atacul cu dronă din 29 august de la Kabul, care a ucis zece civili, printre care până la şapte copii, a fost „o greşeală tragică”.

„Nicio armată nu lucrează la fel de mult ca a noastră pentru a evita victimele civile. Când avem motive să credem că am luat vieţi nevinovate investigăm şi, dacă acest lucru este adevărat, îl recunoaştem”, a declarat generalul Kenneth McKenzie, şeful forţelor americane în Afganistan.

„Este puţin probabil ca vehiculul şi cei care au murit să fi avut legături cu gruparea jihadistă Stat Islamic-Khorasan (ISIS-K) sau să reprezinte „o ameninţare directă pentru forţele SUA”, a declarat presei generalul Kenneth McKenzie.

ADVERTISING

În urmă cu o săptămână, New York Times a scris că un afgan care lucra pentru un ONG și care trasporta bidoane cu apă ar fi fost victima ultimei lovituri a armatei americane în Afganistan, contrazicând versiunea oficială, potrivit căreia ținta a fost o mașină încărcată cu explozivi, condusă de un jihadist.

Jurnaliștii au analizat imagini de la camerele de supraveghere şi au făcut interviuri, din care a reieșit că deplasările afganului Ezmarai Ahmadi în ziua loviturii, considerate suspecte de armata americană, au corespuns unei zile de lucru obişnuite. Familia victimei a declarat că zece persoane, majoritatea copii, au fost ucise.

ADVERTISING

Mai multe informații pe subiect:

New York Times: Ultima lovitură a armatei americane în Kabul a ucis un lucrător în ONG, nu un jihadist

Americanii recunosc că nu sunt siguri pe cine au ucis în ultimul atac din Afganistan

Cea mai importantă victimă colaterală a atentatelor din SUA a fost Afganistanul. Kabulul pe care l-au găsit militarii americani și Kabulul de acum

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇