Șapte persoane rănite după ce terasa pe care îşi făceau selfie s-a rupt: Unii au ajuns la spital cu fracturi. A fost deschis dosar penal

Șapte persoane rănite după ce terasa pe care îşi făceau selfie s-a rupt: Unii au ajuns la spital cu fracturi. A fost deschis dosar penal
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Polițiștii prahoveni au deschis dosar penal, după ce șapte persoane au fost rănite căzând de pe terasa unei unități de cazare de pe Valea Doftanei. Terasa s-a rupt când se fotografiau. Șase dintre cei răniți au suferit fracturi și au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgenţe Ploieşti. 

Incidentul s-a produs în jurul orei 16:00, iar polițiștii au fost sesizați că podeaua unei terase exterioare a unei unități de cazare din comuna Secăria s-a rupt, în timp ce se aflau mai multe persoane pe ea.

ADVERTISING

Reprezentanţii ISU Prahova au intervenit cu două ambulanţe de tip SMURD, două ale Seviciului Judeţean de Ambulanţă şi un echipaj de stingere, în urma unui apel la numărul de urgenţă 112.

Apelanţii au anunţat că se aflau pe o terasă unde îşi făceau un selfie, iar aceasta s-ar fi rupt.

Cele șapte persoane rănite au vârste cuprinse între 36 si 68 de ani.

Momentan nu se cunosc exact împrejurările producerii acestui accident, dar a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇