Partidul lui Viktor Orban a montat panouri publicitare care o denigrează pe Ursula von der Leyen (Foto)

Partidul lui Viktor Orban a montat panouri publicitare care o denigrează pe Ursula von der Leyen (Foto)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Partidul de guvernământ din Ungaria a instalat luni panouri publicitare care o defăimează pe preşedinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, fiind pentru prima dată când face din ea o ţintă personală, ceea ce a provocat furia Bruxelles-ului.

Panourile publicitare, instalate peste noapte pentru a lansa o campanie pentru alegerile europarlamentare din iunie anul viitor, o înfăţişează pe Ursula von der Leyen alături de Alex Soros, fiul filantropului liberal de origine maghiară George Soros, o ţintă permanentă a ostilităţii din partea partidului Fidesz al lui Viktor Orban.

ADVERTISING

"Să nu dansăm pe muzica lor", este sloganul acestei campanii, relatează Reuters.

Soros este evreu, iar unii critici consideră că rolul central pe care îl joacă în propaganda Fidesz este o dovadă de antisemitism, lucru pe care Fidesz îl neagă cu tărie.

Panouri publicitare similare care îl arătau pe predecesorul în funcţie al Ursulei von der Leyen, Jean-Claude Juncker, alături de bătrânul Soros, au atras un reproş din partea Bruxelles-ului în 2019. Fidesz le-a dat jos după ce principalul grup de centru-dreapta al Parlamentului European, PPE, a ameninţat că va expulza partidul maghiar. Fidesz a părăsit PPE doi ani mai târziu.

ADVERTISING

Viktor Orban, al cărui guvern încearcă să deblocheze fonduri europene de miliarde de euro suspendate de Bruxelles din cauza politicilor Fidesz, a declarat sâmbătă că Ungaria "trebuie să spună NU actualului model european construit la Bruxelles".

Este de aşteptat ca Ungaria să fie un punct de interes major al următorului summit al UE de la jumătatea lunii decembrie, fiind ţara UE care simpatizează cel mai mult cu Rusia şi care se împotriveşte planurilor de a oferi Ucrainei o cale de aderare la blocul comunitar.

ADVERTISING

Viktor Orban a trimis vineri un sondaj de opinie maghiarilor în care îi întreabă dacă UE ar trebui să aloce mai multe fonduri Ucrainei şi să îi acorde statutul de membru.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇