Parlamentul rus pune gaz pe foc: Vrea să recunoască „republicile separatiste” Doneţk şi Lugansk, din estul Ucrainei

Parlamentul rus pune gaz pe foc: Vrea să recunoască „republicile separatiste” Doneţk şi Lugansk, din estul Ucrainei

Consiliul Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, a pregătit luni două proiecte de rezoluţie asupra recunoaşterii republicilor separatiste Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei, pe care deputaţii ruşi le vor analiza în sesiunea de plen mai târziu în aceeaşi zi sau marţi, relatează agenţia Interfax, citată de EFE şi Reuters.

„Se aşteaptă prezentarea de către Consiliul Dumei în sesiunea plenară (…) a două proiecte de rezoluţie asupra apelului adresat preşedintelui (Vladimir Putin) de recunoaştere a Doneţk şi Lugansk”, a declarat o sursă a agenţiei ruse.

ADVERTISING

Primul proiect de rezoluţie este un document pe care l-au prezentat anterior, pe 19 ianuarie, în faţa Dumei deputaţii comunişti şi care prevede transmiterea direct către preşedintele Putin a deciziei cu privire la recunoşterea celor două republici din Donbas.

Al doilea proiect de rezoluţie, propus de mai mulţi deputaţi din partidul lui Putin, formaţiunea Rusia Unită, prevede trimiterea acestui apel de recunoaştere a celor două republici mai întâi către Ministerul de Externe, Ministerul Apărării şi alte instituţii pentru emiterea unei opinii. Votarea acestui proiect ar însemna o amânare a transmiterii apelului către preşedintele rus.

ADVERTISING

Preşedintele Dumei, Viaceslav Volodin, a declarat că propunerea avansată de comunişti se bucură de sprijinul numai a altor două grupuri parlamentare, respectiv cel al partidului Rusia Dreaptă şi al formaţiunii naţionaliste Partidul Liberal Democrat, astfel că nu există o susţinere majoritară în favoarea acestuia. Cât despre partidul Rusia Unită, formaţiunea preşedintelui Vladimir Putin şi care dispune de o largă majoritate în Dumă, şi acesta este preocupat de apărarea cetăţenilor ruşi care trăiesc în Donbas, a mai spus Viaceslav Volodin.

ADVERTISING

„Vedem că preşedintele (ucrainean Volodimir) Zelenski ignoră Acordurile de la Minsk (pentru soluţionarea conflictului din Donbas - n.r.). NATO vrea să ocupe Ucraina. Şi una, şi cealaltă pot rezulta într-o tragedie. Nu putem permite acest lucru”, a adăugat preşedintele Dumei. Conform acestuia, „trebuie găsită o soluţie” pentru garantarea securităţii cetăţenilor ruşi din Donbas, cărora Rusia le-a distribuit peste 700.000 de paşapoarte.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇