Parlamentul Franţei adoptă definitiv legea care impune un nou permis vaccinal

Parlamentul Franţei adoptă definitiv legea care impune un nou permis vaccinal

Parlamentul francez a adoptat definitiv duminică, printr-un vot final al deputaţilor, proiectul de lege care instituie obligativitatea permisului vaccinal, pe care Guvernul îşi doreşte să-l implementeze cât mai repede în contextul noului val pandemic.

Textul a fost adoptat cu 215 voturi pentru, 58 împotrivă şi şapte abţineri, relatează AFP.

Parlamentarii socialişti intenţionează să sesizeze Consiliul constituţional pentru a garanta respectarea „libertăţilor fundamentale”, ceea ce va amâna cu câteva zile promulgarea proiectului de lege.

În contextul în care circa 300.000 de contaminări au fost înregistrate cotidian de o săptămână, Guvernul speră să introducă obligativitatea noului permis vaccinal în jurul datei de 20 ianuarie.

De la acea dată va fi necesară o schemă de vaccinare completă pentru a avea acces la activităţile distractive, baruri şi restaurante, târguri şi transporturi publice interregionale. Un test negativ nu va mai fi acceptat, cu excepţia situaţiei în care persoana se deplasează spre unităţile sanitare.

Noul permis nu li se va aplica decât celor de peste 16 ani, minorii cu vârste între 12 şi 15 ani putând prezenta actualul certificat de vaccinare.

Se estima iniţial că acest al 12-lea text sanitar în doi ani va putea fi adoptat într-o săptămână, urmând a fi aplicat de la 15 ianuarie. Timpul însă s-a dublat din cauza polemicilor declanşate de declaraţiile preşedintelui Emmanuel Macron, care a afirmat că vrea să-i „enerveze” pe nevaccinaţi, notează AFP.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇