Suedia și Finlanda fac împreună pasul în NATO, după voturi covârșitoare pro-aderare

Suedia și Finlanda fac împreună pasul în NATO, după voturi covârșitoare pro-aderare

Suedia şi Finlanda vor trimite împreună miercuri la sediul NATO din Bruxelles cererile pentru admiterea în Alianţa Nord-Atlantică

„Sunt fericită că am ales împreună acelaşi drum şi că putem face acest lucru împreună”, a afirmat Magdalena Andersson, premierul Suediei, într-o conferință comună alături de preşedintele Finlandei, Sauli Niinistö.

Cei doi vor merge, tot împreună, joi la Washington, unde vor discuta cu Joe Biden despre parcursul spre NATO, a anunţat marţi purtătoarea de cuvânt a Casei Albe Karine Jean-Pierre.

ADVERTISING

Vot covârșitor pro NATO în parlamentul Finlandei

Anunțul vine după ce marți la amiază parlamentul finlandez a aprobat cu o majoritate covârșitoare propunerea de a solicita aderarea Finlandei la NATO.

Propunerea a fost adoptată cu 188 de voturi pentru și doar 8 împotrivă, se arată într-o informare oficială.

Guvernul finlandez are obligația să țină la curent Parlamentul cu evoluția procesului de aderare, conform textului adoptat.

Și Suedia a semnat astăzi scrisoarea oficială de intenție privind aderarea la NATO.

ADVERTISING

În același timp, Rusia încearcă să minimalizeze importanța momentului spunând că nu se vor schimba prea multe, dar rămâne de văzut ce forțe va desfășura NATO pe teritoriile noilor țări membre, dacă vor fi acceptate.

Pentru aderarea la NATO este nevoie de votul unanim al tuturor partenerilor, iar Turcia a anunțat deja că nu este de acord să accepte Suedia și Finlanda în alianță, din motive politice.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇