Parlamentul European apreciază progresele făcute de Republica Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană și salută reformele din justiție și lupta împotriva corupției.
Într-un raport adoptat miercuri, eurodeputații avertizează însă că ingerințele Rusiei continuă să reprezinte o amenințare serioasă și cer statelor membre să accelereze negocierile de aderare.
În raportul privind progresele Republicii Moldova, eurodeputații salută deschiderea negocierilor de aderare cu primul capitol, dedicat valorilor fundamentale, care include justiția, drepturile fundamentale, libertatea, securitatea și controlul financiar.
Parlamentul European cere Consiliului UE să deschidă fără întârziere toate capitolele de negociere, subliniind că procesul de aderare trebuie să se bazeze exclusiv pe meritele țării candidate și nu ar trebui blocat de dispute bilaterale.
Potrivit eurodeputaților, începerea negocierilor reprezintă o recunoaștere a reformelor deja realizate de Republica Moldova.
Reformele din justiție și lupta anticorupție, apreciate
Raportul ia act de evaluarea Comisiei Europene, care arată că Republica Moldova a făcut progrese importante în reforma sistemului judiciar și în prevenirea și combaterea corupției.
În același timp, Parlamentul European subliniază că autoritățile trebuie să continue reducerea influenței oligarhilor asupra vieții politice, economice și a mass-media, considerând acest obiectiv esențial pentru continuarea parcursului european.
Avertisment privind ingerințele Rusiei
Eurodeputații avertizează că Rusia continuă să exercite presiuni și să intervină în procesele democratice din Republica Moldova, încercând să divizeze societatea și să împiedice apropierea țării de Uniunea Europeană.
În acest context, Parlamentul European solicită UE și statelor membre să consolideze sprijinul acordat Republicii Moldova pentru întărirea instituțiilor, securitatea cibernetică, comunicarea strategică, presa independentă și protejarea proceselor democratice.
Sprijin pentru integrarea economică și independența energetică
Raportul salută și apropierea Republicii Moldova de piața unică europeană și încurajează noi măsuri pentru integrarea treptată în piața UE și liberalizarea comerțului.
Eurodeputații apreciază totodată planul autorităților de la Chișinău de a reduce dependența de resursele energetice rusești.
Referitor la regiunea transnistreană, Parlamentul European își reafirmă sprijinul pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova și pentru soluționarea pașnică a conflictului. Totodată, cere Rusiei să își retragă trupele, echipamentele militare și munițiile din regiune.
Raportul a fost adoptat cu 505 voturi pentru, 115 împotrivă și 45 de abțineri.
„Demararea negocierilor oficiale de aderare a Republicii Moldova este un semnal clar că UE recunoaște și recompensează realizările concrete ale țării. Republica Moldova a înregistrat progrese solide, în ciuda circumstanțelor dificile. Atingerea obiectivului ambițios de încheiere a negocierilor de aderare până în 2028 va însemna accelerarea și mai mult a acestei dinamici a reformelor. UE trebuie să ofere un sprijin de neclintit pentru a ajuta Republica Moldova să reușească”, a declarat raportorul Sven Mikser (S&D, Estonia).
