Trump vede „o unitate extraordinară” la summitul NATO: Europa vrea arme americane, dar mai repede

Trump vede „o unitate extraordinară” la summitul NATO: Europa vrea arme americane, dar mai repede
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Donald Trump a declarat, la finalul summitului NATO de la Ankara, că reuniunea Alianței a fost un „mare succes” și s-a remarcat printr-o „unitate extraordinară” între liderii statelor membre. Președintele american a susținut că aliații europeni își cresc cheltuielile pentru apărare și a promis că Statele Unite vor accelera producția de armament, pentru a răspunde cererii tot mai mari.

În conferința de presă susținută după summit, Trump a afirmat că atmosfera dintre liderii NATO a fost una fără precedent.

„Dacă ar fi să folosesc un singur cuvânt pentru a descrie acest summit, acela ar fi «unificare»”, a spus liderul de la Casa Albă.

ADVERTISING

El a adăugat că „a existat o unitate extraordinară” și a descris atmosfera dintre participanți într-un stil caracteristic: „Exista multă iubire în sală. Fiecare dintre aceste țări ne iubește pe noi și se iubesc una pe alta.”

Europa cere arme americane, iar Washingtonul promite să producă mai repede

Trump a insistat că aliații europeni vor să cumpere echipamente militare produse în Statele Unite și că principala provocare este scurtarea termenelor de livrare. „Ei vor echipament american, pentru că funcționează mai bine”, a declarat președintele american.

ADVERTISING

Potrivit acestuia, i-a informat pe ceilalți lideri despre măsurile prin care Washingtonul își va accelera producția de armament.

„Le-am furnizat celorlalți lideri noi informații privind pașii pe care îi facem pentru a spori producția în SUA. Și voiau să audă acest lucru, pentru că nu vor să primească armele în patru-cinci ani, vor să le primească cam într-o săptămână”, a afirmat Trump.

El a subliniat că, pe măsură ce statele europene își modernizează armatele, industria americană de apărare va avea de câștigat.

ADVERTISING

Trump: NATO avansează spre ținta de 5% din PIB pentru apărare

Președintele SUA a apreciat că statele membre fac progrese importante în direcția obiectivului de a aloca 5% din PIB pentru apărare.

„Există o diferență mare. Unii au răspuns cu adevărat apelului, iar alții fac schimbări majore și vor răspunde la apel. Cred că pot spune că, în toate cazurile, vor răspunde la apel”, a declarat Trump.

El a amintit că, în urmă cu doar câțiva ani, aliații „râdeau” de solicitările Washingtonului privind majorarea cheltuielilor pentru apărare, însă acum situația s-a schimbat.

Trump a mai spus că la summit au fost anunțate investiții de aproximativ 4 miliarde de dolari în colaborare cu companii americane din industria de apărare, inclusiv în domeniul tehnologiei dronelor.

Mesaje pentru Iran și laude pentru Erdoğan

Trump a comentat și evoluțiile din Orientul Mijlociu, susținând că armata iraniană a fost „practic distrusă” în urma operațiunilor militare recente. În același context, el a afirmat că NATO este „cea mai puternică alianță militară din lume”.

Liderul american l-a elogiat și pe președintele turc, gazda summitului. „Erdoğan este cu adevărat un om extraordinar. Este un lider extraordinar. Este un prieten al meu, îmi este prieten de multă vreme. Este o persoană puternică”, a spus Trump.

Întrebat dacă Statele Unite ar apăra aliați precum Spania, Italia sau Regatul Unit în cazul unei amenințări, după criticile pe care le-a formulat în ultimele luni la adresa unor state europene, Trump a răspuns că „Spania a fost rea, Italia a fost bună”. El a reproșat unor țări europene că au ezitat să ofere sprijin Statelor Unite în timpul conflictului cu Iranul, deși, în opinia sa, Washingtonul „oricum nu avea nevoie de el”.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google